În miresmi de primăvară, plin mereu de bucurie,
Un popor înaintează, pas cu pas spre veșnicie,
Prin al vieții furtunoase, cale înspre cer mereu,
Căci el are o dorință, și dorința-i Dumnezeu.

Are astăzi o speranță, pe Isus a-l întâlni,
Când pamantul cu-a lui vreme, el aici se va opri,
Are o nadejde vie, de-a sfârși odată sus,
Unde tot ce azi cunoaște, ele-o clip-acolo nu-s.

Merge doar printr-o credință, care a primit-o-n dar,
Ea între popor și Domnul, azi dărâm-orice hotar,
Este o credință vie, ce îl ține în picioare,
Nimeni pe-acest drum spre viață, nu poate să îl doboare.

Se ridică și aleargă, prin furtuni astăzi mereu,
Nici de val nu-i este teamă, nici de-un vânt ce bate greu,
Nici de zile-nourate, nici în nopți fără sfârșit,
Căci el este azi poporul, ce-i de ceruri mult dorit.

Cu o frunte ridicată, și-a luat avânt în zbor,
Pe o mare tulburată, el vâslește-așa ușor,
Căci la cârma lui e Domnul, este Cel ce l-a salvat,
Din a lumii pribegie, ce-n robii l-a scufundat.

El îl trece chiar de munții, ziduri care azi ridică,
Să-i aducă tulburare, și fiori mai grei de frică,
Îl conduce prin pustie, să ajungă la izvor,
Care este de putere, și de viață dătător.

El îl trece astăzi... Domnul, și de vremea ce-a venit,
Căci acolo sus... în ceruri, de Isus este dorit,
Și n-ar vrea pe drum vre-o unul, astăzi ca să rătăcească,
Ci sub aripa întinsă-ndată să se-adăpostească.

Chiar de-i grea înaintarea, chiar de-i lupta foarte grea,
Să oprească nu dorește, decât sus... în slava Sa,
Și azi este el poporul, ce aleargă ne-ncetat,
Căci el stie... sus în ceruri, e-un popor ce-i așteptat.