Copile ce în taină strigi, Eu azi cobor la tine,
Aș vrea de vorbă ca să stăm, a tale azi suspine,
Le-am auzit și mă cobor, să șterg o ran-ascunsă,
Cu untdelemnul cel de sus, aș vrea să fie unsă.

De-o vreme lungă tu aștepți, la poala crucii Mele,
O team-adâncă te-a cuprins de vremurile grele,
De cele care le-am vestit, ce-ndată vor veni,
Sunt vremurile care Eu, ce-am scris vor împlini.

Privești în jur și te-nspăimânți, de ce-am îngăduit,
Dar uiți de tot ce pentru-ai Mei, cândv-am făgăduit,
Azi șoaptele au zbuciumat, ființa ta pe culme,
De teamă fața ți-ai întors, înspre pământ... spre lume.

Tu printre vremuri azi privești, să vezi tu mult ai vrea,
Un capăt ce-i de vremuri reci, ce vrei a le scurta,
Dar glasul Meu să îl asculți, și crede ce îți spun,
În cap de oase să-ți ridici, ființa ta acum.

În fața valurilor mari să stai doar în picioare,
În mijloc de furtuni cobor, cu marea îndurare,
Spre mal în barca ta vâslesc, când marea-i tulburată,
Tu nu te clătina acum, căci Eu revin îndată.

Durerea rabdă... voi veni, cu sfântă alinare,
Copile-ascultă ce îți spun, și nu da ascultare,
Acelor umbre ce tot vin, cu șoapte ce-s străine,
Și nu te-ndepărta în vremi, ce-s grele... tu de Mine.

Eu peste tine am întins, azi aripi nevăzute,
Doar de acei ce se încred, sunt cele cunoscute,
Sub ele să rămâi și tu, și-n vremurile grele,
Vei trece tu așa ușor, cu Mine printre ele.

De mână nu te voi lăsa, te voi purta prin toate,
Să ne despartă cineva, pe-acest drum el nu poate,
De tu alegi ca să rămâi, cu Min' pân-la sfârșit,
Vei fi acel ce vei gusta, din cel ce-i infinit.

Vei fi acel ce vei păși, pe străzile-aurite,
Pe urma Mea de vei călca, în vremuri ce-s venite,
De vei răbda suspinul greu, și vremi de prigonire,
Vei moșteni... copile drag, o mare moștenire.