Mă scutur de poverile prea multe,
De visele ce m-au urmat mereu,
De dorurile vechi, acum cărunte
Și mă apropii mult de Dumnezeu!

Amurgul vieții tot îmi dă târcoale,
Pășesc tăcut printre copaci stingheri,
Prin pălmile trudite, acum goale,
S-au strecurat și ierni și primăveri!

Mi-e dor de strălucirea tinereții,
De bucuria strânsă în priviri,
Azi dau tribut și timpului și vieții,
Câte puțin din multele-amintiri!

Cu ce rămân? Credința mă mai ține,
Să nu mă las înfrânt de tot ce-i rău,
Când plâng cu-amar, din zările senine,
Al meu Isus, mă ia pe brațul Său!

Privesc în jur, nu-i prieten și nici frate,
Parcă nicicând n-au fost în viața mea,
Singur petrec și-mi zic că mâine, poate,
Mă va-ntreba de soartă cineva!

Nu, n-am să dau oricărui, socoteală,
Doar Unuia și-Acela-I Dumnezeu!
El m-a scăpat de traume, de boală,
Prin Duhul Sfânt, cu mine e mereu!

La El alerg, când nimănui nu-i pasă,
De oful meu, de sufletul flămând,
Pășesc timid pe drumul către Casă
Și-adorm cu El în inimă și-n gând!

Îți mulțumesc, o, Tată! Nimeni altul,
Nu mi-a adus speranță, mângâieri,
Tu mi-ai făcut credința ca bazaltul
Azi nu mai sunt acel ce am fost ieri!

Te-ndură Doamne azi de omenire,
Toarnă balsam pe răni ce încă dor,
Trimite peste lume o trezire,
Deșteaptă-n ea al Duhului fior!

Azi pe planetă mult prea greu e traiul,
Se moare și se plânge tot mai mult,
Stârpește pandemia, putregaiul
Și-apropie-ne de cerul Tău cel sfânt!

Doar prin credință vom putea răzbate
Prin jungla răutății, prin furtuni,
La Dumnezeu găsim oricând dreptate,
Noi să fim oameni și să fim mai buni!

Iar când poverile se-adună și sunt grele,
Să le lăsăm la cruce, la Cristos,
Ne-om înălța mai sus, mai sus de stele,
Cu sufletu-mpăcat și bucuros!

18/11/2021, Barcelona- Lucica Boltasu