Eu nu mă tem de vântul ce adie,
Pe aripi de iubire sunt purtat,
Prin orice vreme-a vieții căci și vântul,
De Cel care mă poartă e mustrat.

E Cel care-adierea îi oprește,
Să nu fiu eu o frunză ce de vant,
E astăzi ea întruna fluturată,
Între înaltul cer și-acest pământ.

Eu nu mă tem de valurile vieții,
De mână sunt mereu cu Dumnezeu,
El barca la un mal azi îmi conduce,
La cârmă nu sunt eu... e El mereu.

Chiar de ajung pe-adâncul cel de mare,
Să mă scufund vre-o dată n-aș putea,
Cu mine e Acel care odată,
Cu un cuvânt El marea despărțea.

E Cel ce ma ridică la lumină,
Să îmi înec nicicând nu va lăsa,
Ființa dar nici fața mea în lacrimi,
Isus e Cel care mă va salva.

Eu nu mă tem de nopțile ce-adună,
Fiori de teamă care mă-nconjor,
În ele nu sunt singur... eu cu Domnul,
Prin orice noapte spre acasă zbor.

Eu nu mă tem nici de apus de soare,
În el eu am lumina cea de sus,
Cu mine e mereu acea lumină,
Ce nu se stinge ea nici în apus.

Eu nu mă tem nici de săgeți venite,
Dintr-un adănc pornit asupra mea,
Un cer întreg se luptă pentru mine,
Să mă răpun-adâncul n-ar putea.

Să mă întind cu fața-n oboseală,
Acela nu voi fi vre-o dată eu,
Puterea ce o am ea e venită,
Doar de la unul singur... Dumnezeu.

El mie-mi este sprijin azi pe cale,
De mână nu mă lasă niciodat,
În orice greu El la ureche-mi spune,, , Tu nu uita... ești fiu de Împărat ''.