Ca să-ți mulțumesc vre-o dată, îndeajuns nu aș putea,
Căci e mult prea scurtă vremea, ce o am în viața mea,
Și o veșnicie Doamne, Ție de ți-aș mulțumi,
Pentru bunătatea-ți mare, îndeajuns tot nu ar fi.

Chiar din zorii dimineții, până-n seară... în apus,
Mulțumirea mea Isuse, nu ar fi îndeajuns,
Chiar și-n noapte-n orice clipa Ție de ți-aș mulțumi,
Niciodată sfinte Tată, îndeajuns ea nu ar fi.

De mi-ar fi mereu pe buze, pentru Tine-ar fi puțin,
Căci Tu mie mi-ai dat Doamne, harul sfant... harul divin,
Ca să te cunosc pe Tine, să am parte de iubire,
Și în cer un loc Isuse, pregătit în nemurire.

Mi-ai dat bucuria vieții, ce mereu am căutat,
Mi-ai întins în clipe grele, mâna Ta... m-ai ajutat,
Cum pot eu vre-o dată Ție, îndeajuns să-ți mulțumesc,
Căci prea multe pentru mine, ai făcut Stăpân ceresc.

Tu mi-ai dat a Ta lumină, din puterea Ta mi-ai dat,
M-ai făcut moștenitorul, veșnicului Tău regat,
Mulțumirea mea e mică, pentru darurile Tale,
Pentru mila arătată, pentru bunătatea-ți mare.

Pentru-a Ta oprire Doamne, ce-ai făcut-o-n dreptul meu,
Îndeajuns nu-i mulțumirea, ce-o aduc eu azi mereu,
Sunt atât de mic Isuse, pentru tot ce Tu mi-ai dat,
Ne-ndeajunsă-i mulțumirea ce-o aduc neâncetat.

Dar Tu știi că nu vreau Doamne, să-mi mai dai mie ceva,
Mi-ai dat totul Tu odată, ți-ai dat Doamne viața Ta,
Pe o cruce să am astăzi, tot ce nu am meritat,
Iartă-mi mulțumirea mică, Domn preasfânt și Împărat.