Împreunarea mâinilor în rugăciune este începutul unei răzvrătiri împotriva dezordinii lumii. (Karl Barth)

   RUGĂCIUNEA RADICALĂ merge la rădăcină, la esență, la centru.

   Însuși cuvântul RADICAL provine din latinescul RADIX care înseamnă RĂDĂCINĂ.

   RUGĂCIUNEA RADICALĂ refuză să ne lase să stăm în tribune sau la liziera marilor probleme ale vieții. Scopul său este transformarea totală a persoanelor, instituțiilor, societăților. Vedeți dumneavoastră, RUGĂCIUNEA RADICALĂ ESTE PROFETICĂ.

   EPIFANIA DIN OREGON

   În primăvara anului 1978, eu și Carolynn am plecat cu mașina pe coasta Oregonului pentru câteva zile de odihnă după programul solicitant al perioadei de iarnă. În prima dimineață petrecută acolo, m-am trezit înainte de răsăritul soarelui, dar totuși nu înainte de a se ivi lumina sa. Carolynn dormea încă, așa că m-am strecurat fără zgomot afară, pentru a face o plimbare matinală pe plajă. Eram cu totul singur cu excepția pescărușilor prezenți oriîncotro îți întorceai fața. Mareea era joasă, iar ceața nopții încerca să se risipească sub năvălirea dimineții. În apropiere se afla un monolit imens binecuoscut în zonă. Deasupra stâncii își făcuseră cuib un batalion întreg de papagali de mare - păsări scunde și grase, cu cioc roșiatic și un moț alb pe cap. De vreme ce oceanul se retrăgea tot mai mult, am putut să fac un tur aproape complet al acestei magnifice fortărețe de stâncă, ce se ridică direct din nisip. M-am minunat de încăpățânarea cu care se împotrivește atacului neînduplecat al valurilor oceanului.

   Între timp, soarele se ițise deasupra munților din depărtare. Deplina splendoare a întregului peisaj mi-a tăiat parcă răsuflarea. Am exclamat cu gals tare: E ATÂT DE FRUMOS! Să știți că nu încercam câtuși de puțin să fiu religios; Absorbeam pur și simplu în suflet minunea luminii, a copacilor, a oceanului și a ceții. Am primit, însă, un răspuns - un răspuns limpede, natural, sincer: ȘTII, EU LE-AM FĂCUT! MULȚUMESC, DOAMNE, am rostit, aproape fără să vreau. Și iarăși am primit un răspuns: CU PLĂCERE!

   M-am oprit brusc din plimbare. Nu știu cum sunteți dumneavoastră dar eu unul nu sunt obișnuit să aud voci. Totuși, ceea ce a urmat, deși extraordinar, nu a fost câtuși de puțin ciudat. A semănat mai mult cu un dialog obișnuit între prieteni decât cu ridicolele stereotipuri science-fiction pe care le vedeam în mass-media. Experiența a durat poate o oră și jumătate deși nu aveam ceas la mine și nu pot spune cu certitudine. M-am închinat, am râs, am mulțumit și chiar la un moment dat, am pus anumite întrebări care mă tulburaseră de multe ori. Cred că la o anumită întrebare, Dumnezeu a chicotit bonom văzându-mi naivitatea.

   Este greu de explicat ce s-a întâmplat după aceea. Ajunsesem la un promontoriu de pe care se vedea plaja. Pe vârful său era o pădure de cucută, de molizi Sitky și cedri apuseni. Tocmai admiram în mod deosebit un cedru imens. Știam că fusese nevoie de câteva secole pentru ca acel copac să ajungă la dimensiunea actuală. Apoi, făcând trei pași la dreapta, am văzut ceea ce copacul acela sănătos îmi ascunsese privirii, și anume un alt cedru apusean extrem de mare însă evident cuprins de putrezire. Câțiva vlăstari tineri ieșeau din el de o parte și de alta însă peste ceva vreme, neîndoilenic, copacul avea să moară căci miezul era expus intemperiilor - aparent, fusese lovit de trăznet în vreun trecut îndepărtat. În afara dimensiunii gigantice a celor doi copaci scena nu avea nimic neobișnuit.

   Apoi însă, în timp ce examinam copacul putrezit, Cuvântul Domnului a venit asupra mea și mi-a spus astfel:

   ACEASTA ESTE BISERICA MEA!

   Când am auzit cuvintele acestea, ochii mi s-au umplut de lacrimi. Toată viața mea lucrasem în biserici și știam că așa stau lucrurile într-adevăr, că Biserica deși imensă și având în ea ceva reminiscențe de viață, era cuprinsă de putrezire. Apoi însă, nu știu din ce motiv, m-am întors la 180 grade și am privit în depărtare, către Haystack Rock. Între timp, refluxul începuse iar stânca era înconjurată cu totul de apă iar valurile se spărgeau în ea cu sălbăticie, Cuvântul divin a urmat:

   DAR ASTFEL VA FI BISERICA MEA!

   O speranță intensă a crescut în mine în timp ce continuam să privesc cu încordare acea icoană masivă a tăriei și a rezistenței.

   Mi s-a dat apoi învățătură și presupun că acesta a fost unul dintre motivele primordiale pentru care a avut loc întâlnirea. Era vorba de călăuzirea de a mă ruga pentru ridicarea unei noi generații de lideri-profeți plăsmuiți din același material cu apostolii-lideri care să poată strânge încă odată poporul lui Dumnezeu în comunități de o credincioșie radicală.

   Și cu aceasta, experiența a părut că se apropie de încheiere așa că am pornit-o înapoi spre a-i povesti Carolynnei despre toate lucrurile pe care le văzusem și le auzisem. De-a lungul anilor, din momentul acelei întâlniri, am căutat să mă rog așa cum fusesem învățat deși nu cu atât de multă credincioșie cum știu că ar fi trebuit.

   Însă, primesc totodată indicii că un mare număr de oameni de pe tot cuprinsul pământului au primit o călăuzire similară așa că, de-a lungul anilor s-au înălțat spre tronul lui Dumnezeu valuri imense de rugăciuni pentru ridicarea unor lideri profetici. Și consider că acum, începem a fi martori la ridicarea unor profeți, mulți din ei în țări din Lumea a Treia, profeți ce cheamă oamenii la exprimări proaspete și îndrăznețe ale credincioșiei și supunerii.