De trei ori pe an ne chemi la sărbătoare,
Așa ne-ai spus prin Moise, din vechime,
Să ne înfățișăm la închinare.
Noi toți bărbații, întâlnindu-ne cu Tine.

Dar câte sărbători ne țin legați,
De obiceiuri care sunt sub soare.
Pe dreptul Dumnezeu L-am lepădat,
Uitând de El și sfânta-i închinare.

Și câte sărbători sunt într-un an,
Toate slăvind făptura muritoare
Cu cântec, joc și bucurii în van,
Fără a sărbători prezența-ți iubitoare

Trecut-au veri toride și uscate,
Și ierni, ani după ani cu fulgii reci.
Ne așezăm de sărbători la masă,
Tot mai crispați, mai apăsați și seci.

N-avem sărbătorit, nici bucurie
Îngenunchem în temple de granit.
Strigând la cer, ca cineva să vie!
Să ne salveze trupul obosit.

Povara ce ne-apasă-i tot mai grea,
Încovoiați ca niște umbre vagi
Trăim zi după zi așa
Fără de Dumnezeu și toți cei dragi

Suntem restricționați să mai trăim,
Privind în sus la zările senine
Iar lumea e un bal mascat meschin
Fiți răbdători, Sărbătoritul vine!

Și-atunci o veșnicie întreagă
Ne-om închina mereu de-a pururi Ție,
Căci sărbătoarea nu are sfârșit
Așa după cum Leviticul scrie.