Ma uit inapoi si inainte
Autor: Simona Lucescu
Album: fara album
Categorie: Diverse
Mă uit înapoi și înainte
Mă uit înapoi să îmi aduc aminte
De toate împrejurările vieții mele
La bine și la greu m-am dus tot înainte
Având în inimă visuri mai sus de stele.
Azi un bilanț eu fac și vreau să-i mulțumesc
Acelui care universul tot în Mâna-i ține
E bunătatea nesfârșită a Tatălui ceresc
Și-a Fiului ce viața Lui și-a dat și pentru mine.
Mă uit înapoi, la binecuvântări cerești
De pace, bucurie, lumină divină
Nădejdea nu e-n lucruri pământești
Ci în împărăția Domnului, ce va să vină.
Mă uit înainte, nu mă las de valuri dus
Pute-n Corabia lui Noe, dar afară e potop
E multă tulburare și la est și la apus
De aceea eu talantul meu n-am să-l îngrop.
Mă uit înainte, Tu un loc îmi pregătești
Nu merită aici să strâng argint și aur
Pe străzi de aur în locașurile cerești
Cu haine albe sfinții vor purta pe capuri lauri.
Mă uit înainte, și mă străduiesc
Lumină în candelă eu să am îndeajuns
Cuvântul ce-l citesc să îl și împlinesc
Întunericul în toată lumea a pătruns.
20 Noiembrie, 2021
Simona Lucescu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/222262/ma-uit-inapoi-si-inainte