În odăiță prăbușit, cu-o foaie de hârtie,
Îngenunchez căci vreau eu azi, doar o scrisoare-ai scrie,
Acelui care vreau eu tot, ce întâlnesc să-i spun,
Scrisoarea care-i pentru El, începe-așa... acum.

—, , Ooo Dumnezeule ce ești, neobosit vre-o dată,
Vegherea Ta o simt mereu, în orice zi și noapte,
Simt mâna Ta atunci când strig, sub norii ca de gheață,
Ea îi desparte Domnul meu, o simt mereu pe față.

O simt când lacrimi vin si vin, ce-aduc numai suspine,
O simt când cel ce e păgân, aruncă înspre mine,
Amărăciune și Isus, eu azi aș vrea să-ți scriu,
El Domnul meu... cu întristări, mă duce în pustiu.

Din nou eu strig căci este greu, un sac de întristare,
Ce-i plin de ofuri... de suspin, de lacrimi doar amare,
De-o vreme lungă să-l tot duc, sperând să întâlnesc,
Un loc în care eu să pot, o clipă s-odihnesc.

Pe următorul rând aș vrea, doar un cuvânt eu Ție,
Ca să îți scriu sfinte-Mpărat, pe foaia de hârtie,
Cu bucurii Tu să cobori, în inimă Isus,
Cu întristări să pot să urc, eu dealul până sus.

Prin văi eu trec cu el mereu, și mă apasă tare,
Căci este greu ca un nisip, ce-i umed... cu-ntristare,
În zi îl duc... în nopți îl duc, Isus! ! ! ! ... . e-atât de greu,
Dar vreau la capătul de drum, ca să ajung și eu.

Atâtea răni el mi-a făcut, acest sac de-ntristare,
Când vei veni cu bucurii, te rog și vindecare,
Să îmi aduci căci rău mă dor, și tare mult aș vrea,
Să vindeci ranile Isus, și întristarea grea.

Eu știu... atunci când vei citi, vei coborâ îndată,
Să-mi vindeci sufletul zdrobit, și inima-ntristată,
Dar nu aș vrea ca să închei, scrisoarea mea acum,
Căci Ție eu mai am Isus, un lucru să îți spun.

Aș vrea să-ți spun că pe pământ, cât Doamne m-ai trăiesc,
Mereu voi spune cât de mult, pe Tine te iubesc,
Iubirea mea ești numai Tu, iubite Dumnezeu,
Oricât ar fi azi drumul meu, spre Tine el de greu.

Închei scrisoarea mea acum, dar vreau încă odată,
Să-ți spun că mult eu te iubesc, numai pe Tine Tată,
Acu aici eu mă opresc, dar Ție-ți voi mai scrie,
Acu aștept să îmi răspunzi... . să vii cu bucurie.