Din pustiu strig către Domnul, căci satan mi-a urmărit,
Pasul pe cărarea vieții, ca să am un pas greșit,
Dar mereu a mea strigare, a ajuns ea până sus,
Pân-la tronul îndurării, auzit doar de Isus.

Strig căci văd în față lațul, răul ce l-a aruncat,
Să mă prindă în ispită, vrea el azi neâncetat,
Dar nu poate niciodată, căci mi-e Rege și-n pustiu,
Cel ce-a biruit pe cruce, Cel adevărat și viu.

Strig din valea grea... adâncă, căci în ea el m-a împins,
Dar nu vreau ca să mă vadă, el vre-o dată-n ea învins,
Și cu-o ultimă putere, cer puterea Celui sfânt,
Care este-ntotdeauna, în al Domnului cuvânt.

Al meu strigăt este-ntruna, auzit de Dumnezeu,
Căci eu pe pământ vre-o dată, singur nu-s, cu El sunt eu,
Îl aude chiar de este, el un strigăt liniștit,
Sau tacut... . dar tot de Domnul, e mereu el auzit.

Căci atunci când mi se-nalță, al meu strigăt la Isus,
Știu că mă aude Domnul, căci odată el mi-a spus,
—, , Singur nu vei fi copile, niciodată pe pământ,
Sunt cu tine-ntotdeauna, și în inimă și-n gând".

Nu mă va lăsa căci Domnul, m-a ales să fiu al Său,
A Sa dragoste măreață, astăzi eu o simt mereu,
Al meu strigăt când el strigă, din pustiile ce vin,
Se coboară cu salvare Dumnezeul cel divin.