Stăpânește-ți gura astăzi, tu crestine că-n curând,
Vei da mare socoteală, pentru orișice cuvânt.
De-a fost spus în gând sau poate, a fost spus el în furie
Sau poate din șiretlicuri, sau poate doar din mânie.

Ține-ți gura mult închisă, tu cu ea să nu rănești
S-o deschizi atunci când gândul tău e doar ca să zidești
Să nu verși doar ape tulburi, fii mereu izvor curat
Căci îndată vine Domnul, și vei fi tu întrebat.

Te va întreba pe tine, ce-ai făcut cu gura ta
Când în față doar cuvântul, Lui mereu el îți stătea,
Ai zidit, sau tu creștine, numai pietre-ai aruncat?
Peste cel flămând de Domnul, după viață însetat.

A fost ea o mângâiere, gura ta pe-acest pământ,
Pentru cei care întruna-n viața lor doar plâng și plâng?
Un izvor de întărire a fost gura ta mereu
Sau poate o crăpătură oferită celui rău?

Ooo... creștine, ai de grijă, ce faci tu cu gura ta,
Pune-i lacăt de în viață, nu o poți tu controla.
N-o lăsa ca să rănească, ea-i doar pentru a zidi
Ea nu-ți este dăruită astăzi pentru a răni.

Tu deschide-o și înalță, astăzi laude mereu
Ți-este dată mulțumire să-i aduci lui Dumnezeu.
Imnurile biruinței, să îi cânți ar vrea Isus
Cu-a ta gură și privirea să îți fie doar în sus.

N-o deschide în neștire, vorba ta mereu să fie,
Un izvor de întărire, un izvor de bucurie.
Dăruită ți-a fost ție, de Acel din slăvi cerești,
Care astăzi El îți spune, ai de grijă ce vorbești.