Noapte bună țărișoară!
Autor: Maria Luca
Album: clocot de cuvinte
Categorie: Zidire spirituala
Noapte bună țărișoară!
Mâine este ziua ta
Ce-aș putea să îți doresc?
Ce-ți lipsește și ai vrea?
Poate ți-ai dori copiii
Să se-ntoarcă din străini,
Să îi strângi din nou la piept,
Că destul plângi și suspini!
Poate că ți-e dor de cântul
Ce te-nveselea odată
Când pădurile foșneau
Și toamna era bogată...
Poate îți dorești surâsul
Să îți lumineze fața,
Să nu mai cunoști durerea,
Ce-ți umbrește dimineața...
Mâine este ziua ta
Ce-aș putea să îți doresc?
Să trăiești o viață bună
Prin Harul Dumnezeiesc!
Să ai holdele bogate,
Ape dulci și cristaline,
Pâinea aburind pe masă,
Zările să ai senine
Iar de va veni vreun val
Să îți clatine credința,
Nu uita, că Dumnezeu,
Poate-aduce biruința!
Deci, fii tare... asta vreau!
Nu lăsa rana să doară!
Mâine va fi mult mai bine...
Noapte bună țărișoară!
Vulcan-30-11-2021
Mary
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/222402/noapte-buna-tarisoara