Încă o zi
Autor: Cărbunescu Claudiu
Album: fara album
Categorie: Trezire si veghere
Încă o zi, încă o șansă
Să te întorci la Dumnezeu
Încă o clipă de speranță
În care poți să fii al Său.
Încă o zi din viața ta trecută
S-a terminat cum tu n-ai fi gândit
Încă o șansă ce a fost pierdută,
De a veni la El, copil iubit.
Suntem călători în lume
Nimic nu luăm de pe acest pământ
Azi e ziua-n care Domnul
Te vrea sincer și smerit.
Încă o zi, încă o clipă
Încă o șansă pe pământ
Deci vino azi și-ascultă glasul
Ce te cheamă suspinând.
Încă o zi, încă un ceas
În care totul azi ne spune
Că puțin a mai rămas.
Ascultă șoapta ce te-ndeamnă
Să te împaci cu Dumnezeu,
Din viața ta, fă-ți timp o clipă
Să asculți de glasul Său.
Încă o zi s-a terminat
Ce ai făcut tu pentru Domnul?
Vei secera ce-ai semănat.
Încă o zi, încă o șansă
Să te întorci la ce-ai pierdut
Ca să scapi de judecată,
Să fii iertat de ce-ai făcut.
Încă o zi iubite tânăr
Ce te avânți în lumea mare
Ai pierdut o zi în care
Puteai fi scutit de mânia Sa cea mare.
Ai ascultat de glasul lumii
Și ți-a plăcut de vorba ei
Ai părăsit calea îngustă
Și te-ai ascuns la umbra ei.
Încă o zi în care firea
Te-a biruit mereu, mereu
Încă o zi în care lumea
Te-a făcut să-l respingi pe Fiul Său.
Incă o zi, încă o șansă
Să te împaci cu Dumnezeu
Incă o vreme-n care Domnul
Mai cercetează poporul Său.
Încă o zi din viața ta fugară
În care poți să stai smerit
Și să asculți de glasul care
Îți vorbește a câta oară?
Încă o zi, încă o șansă
Când poți veni la lumina Sa
Vino azi căci iată, poate
Poate fi chiar ultima
Încă o zi, încă o șansă
Să te întorci la Dumnezeu
Incă o clipă de speranță
În care poți să fii al Său.
Amin.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/222486/inca-o-zi