Protecție divină
Autor: George Cornici
Album: Pelerini printre versuri
Categorie: Zidire spirituala
La cine apelăm când încercarea vine?
La cine alergăm să ni se dea alin?
Ființa omenească ne poate ea susține?
Cum vom putea păstra al nostru sfânt destin?

Protecția divină e cea care ne-ajută
În orice-mprejurare biruitori să fim
De e durerea lungă sau dacă e acută
Putem prin ea întreg urcușul să-l suim.

Când Cerul intervine și brațul și-l întinde
Ne scoate din abisul în care am căzut
La sânu-i cald îndată ne cuprinde
Să răsplătească faptul c-am plâns și am crezut.

Putem conta pe El -Părintele-ndurării
În stările-ncurcate nicicând nu ne-a lăsat
Și ne-a pătruns total efectul vindecării
Din gheara-ngrijorării vedem cum ne-a salvat.

Dovezile sunt clare: îi pasă, ne iubește
Înlătură dușmanii ce-ar vrea să fim zdrobiți
De-s valuri uriașe pe toate le oprește
C-așa ne vrea Stăpânul: de El nedespărțiți.

Primejdiile toate la pândă stau s-atace
Să ne omoare dorul de-a fi în Paradis
Dar paza cea divină apare să ne-mbrace
În haina biruinței cum Cartea a descris.

Și-au adaptat agenții demonica lucrare
Metoda lor, e clar, s-a actualizat
Dar Dumnezeul nostru e viu și-i cel mai tare
Și nu ne lasă pradă programului ratat.

C-avem Ocrotitor e binecuvântare
Suntem la adăpost în harul Lui sublim
Din întristare ne duce-n sărbătoare
Și-așa spre Nemurire, încrezători, suim.

La cine apelăm când încercarea vine?
La cine alergăm să ni se dea alin?
Apărătorul nostru tot timpul ne susține
Spre a putea păstra al nostru sfânt destin.

George Cornici
11.28. 2021
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/222491/protectie-divina