Taine
Autor: Nicholas Dinu
Album: fara album
Categorie: Diverse
Suntem făcuţi din lut, din ţărână
Şi-n ţărână ne vom întoarce.
Avem, inerent, o fire păgână,
Şi-n fire, pierzania zace.

Firea e cuibul în care-odrăslesc
Patimi, ispite, păcate...
Ca puii, acestea se nasc, apoi cresc
Şi-ncet, ne conduc înspre moarte.

E pusă în noi şi-o scânteie divină
Suflul de viaţă, de sus.
Spirit etern şi lut din Grădină
Toarse ca lâna pe fus.

În spirit se-ascund lumi creatoare
Lumi de idei neştiute;
Latente, în pas de neantizare,
Ori repezi ca zveltele ciute.

În trup hibernează sămânţa de moarte
Încolţind puţin cu puţin.
În spirit stau taine, cum slovele-n carte.
Şi el odrăsleşte-un destin!

Atâtea valori în fiece om –
Zumzet, ca-n stupul de miere!
Sigur, suntem unicate, şi-n gnom
Tezaure stau şi mistere.

Viaţa aceasta, atât cât ni-e dată
Nu e la voia-ntâmplării!
De ea vom da socoteală o dată,
Trecuţi de penumbra-nnoptării.

Treptele vieţii-s înalte şi multe :
Zbateri, iubire, durere...
Le urcăm încet, munte cu munte
Şi-n toate, trudă se cere!

Învăţăm, ne trudim, ne-avântăm, rostuim.
Ajungem chiar oameni cu nume,
Genii vor fi poate unii! Amin?
Totuşi suntem prunci în costume!

Niciodată n-om fi stăpâni, prometei,
Infinitul nu ne va fi supus!
Ce e ceresc, mai presus de idei,
Ni se dă din Preaplinul de sus.

Ni s-a dat! Căci tezaurul cel mai de preţ,
Valenţa cea mai plenară,
E Isus, darul cel mai măreţ,
Cea mai nespusă comoară.

În El se-odihneşte gloria, toată.
În El vei găsi ispăşitul,
Spre El cu mirare şi teamă înnoată
Început, necuprins şi sfârşitul.

Alfa – Geneza, Omega – splendoarea,
Izvorul oricărui izvod.
Iată misterul! Iată cărarea!
Iată-al speranţelor pod!

El face viaţa cu rost, cu folos,
O umple cu roduri cereşti,
Numai tu, numai tu suflet gol şi agnost
Nu te vezi, fără El, cine eşti!

Nu, nu-l vei afla-n eprubetă. Cultura
Nu-ţi va vorbi de Isus!
Deschide în rugă, cu tremur, Scriptura,
Scrisoarea trimisă de sus.

Citeşte-o cum ai citi un răvaş de la mama
Prin locuri mundane plecat.
Citeşte-o cu sete şi lacrimi, luând seama
Cum să te smulgi din păcat.

Pe cel care-ţi spune: "Nimeni nu ştie",
Nu-l lua în seamă, nu-l crede!
Isus este cheia către veşnicie
Domn peste tot ce se vede!

El ţine în mâini etern nehotar
Destinul, răsplata, zenitul;
De la cel mai mic proton corolar
Pân’la atotinfinitul!

Nimic nu se mişcă în praful gigant,
În Totul creat, fără El;
Degeaba îl neagă miopul savant
Cu-atâta bravadă şi zel!

Există un timp de plâns, care vine,
Şi-o vreme de saţ, totodată.
O clipă ce Tatăl o ştie, şi-o ţine
În chivot divin încuiată.

Copile, tu ia acest cuvânt – adevăr,
Fă-i loc în mărunta-ţi fiinţă
Tot sanctuarul tău de-ntrebări
Se va lumina în credinţă!

Bogat într-o dulce esenţă de cer
Şi-un zâmbet de nedumerire,
Urca-vei pe trepte de har şi mister
Din moarte înspre nemurire.


25.ian.2007
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/22264/taine