Țărână dar având suflet...


Țărân-am fost și voi pieri-n țărână,
Un val, ce recunosc, de mult o tot dezbină,
Și pare să fi fost viață fără rost,
Astfel, că azi în ea, nu mă mai recunosc.

Laș ori viteaz, mi se părea totuna,
Crezând că orice-alegi
Pășești spre loc de veci.
De te-ncearcă furtuna, constați întotdeauna
O mare diferență, în valu-i te îneci.

Acum, gândesc la toate
Ce rost ar mai avea,
Când toți pășim spre moarte
De-am lua de-aici ceva.

Aleargă calu-n hățuri,
Aleargă omu-n soartă,
Călăuzind din frâie,
A vieții cale moartă.

Mă duce noaptea-n vis,
Și-n mod ciudat mi-arată
Că am spre Paradis,
O-ntredeschisă poartă.

Obții ori dobândești,
Numai ce-ai dat în dar,
Și pe sărman primești,
Deci n-o faci în zadar.

Ne ducem, cam de-a valma,
Ca paiele în snopi.
Moartea te dă in seama
Unui sobor de popi.

În ceruri, m-aș voi,
Cu Domnul Slavei, blând,
Când trupul mi-e-n pământ,
Suflarea mea a fi.
Cîntare Celui Sfânt.

06.07. 2006.
Maria Despescu