Balanța suferinței
Autor: Simona Simoniak
Album: 2021
Categorie: Incurajare
Durerea ce o porți în suflet... rană ce-așteptă a cerului balsam...
Oricât ar fi al inimii perete tare mai uzi în lacrimi câte-un Psalm...
Cerând putere a fi biruitoare cu bucurie te ridici de jos
Durerea n-are în lumea noastră vreo balanță, măsurătoarea-i fără de folos...
Răspunsul ce-l aștepți... e o taină pe care numai Domnul Dumnezeu ți-o poate descifra
Așa te-mbraci cu a mulțumirii haină, te-mbărbătezi ca să mai poți veghea
Căci, cine știe, poate odată vei înțelege al încercărilor folos
Și te înalți din nou în rugăciune, că-i pentru tine singur țel și rost...
Mai priveghezi ades vorbind cu Domnu'-n noapte
Ai vrea ca crucea ce ți-a dat... s-o porți cu demnitate
Ai vrea să știi cum de în spatele atâtor suferinți El stă ascuns...
Să te apropii de liman, să poți să treci hotarele de sus...
O, în harul Lui e-atâta plinătate că-n altă cale nu ai fi descoperit
E atâta pace când s-apropie de tine că n-ai schimba nimica cu nimic...
În mângâierea ce o simți în strâmtorare e-o sevă care curge îndestulat
Să-ți umple inima și mintea ca nu cumva să crezi că Te-a lăsat
E Dumnezeu același ca întotdeauna și ieri și azi la fel mereu
E Dumnezeu același când e soare și e la fel când nori se-ngrămădesc în geamul tău
O, de-ai putea în duhul tău cuprinde taina prin care Cel Desăvârșit și El trecu
Și suferința ce a îndurat în lume... cum nu silit ci-n bunăvoie se dădu...
Dar cine poate ca să bea paharul de întristări de bunăvoie?
Și cine va descoperi comoara, rodirea suferinței s-o măsoare?
Noi știm că încercarea cât de mare și-a lacrimilor reci șuvoaie
Nu pot fi puse pe balanță cu Slava Lui, cu slava viitoare...
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/222811/balanta-suferintei