Când lumea...

— de Bahrin Alexandru

Când lumea, de azi, se lasă copleșită,
De false și deșarte sentimente.
Tu vestește-i, că-i de Diavol amăgită,
Prin mulțimea de păcate și prin a lui ispite.

I s-a întins o cursă, să fie stăpânită;
Ea n-are ochi să vadă, c-a fost ademenită.
Căci stă în întuneric și nu are lumină,
Trăind fără să știe într-o mare minciună!

Când lumea-și lustruiește ghetele,
Crezând în născociri deșarte.
Tu curățește-ți, sufletul, inima și trupul,
Căci ele sunt, cu mult mai importante!

Și pune-n ele, daruri și gânduri sfinte,
Trăiri curate, lucrări neprihănite!
Comori cerești, ce sunt neprețuite;
Care de hoți, nu pot, să fie jefuite!

Când lumea, se laudă că își fixează
Și își împodobește, cu mândrie pomul.
Tu îmbracă-l și ajută-l, pe cel ce e sărac,
Că îți va răsplăti în taină, Creatorul!

E doar tradiție, un idol, în case pironit.
E un păcat prea greu, în lume răspândit.
Iar cine-l onorează, răul l-a săvârșit,
Căci Domnului nu-I place să fie înlocuit.

Când lumea crede, într-un moș înșelător,
Ce are viață, doar în imaginația lor.
Tu zi-le că sus în cer, stă un Judecător,
Și o răsplată le va da, ca după fapta lor!

Nu poți să dai, copiilor, un fals mângâietor
Și ani la rând să creadă, într-un păgânitor.
Căci grijă de ei poartă, un singur Mântuitor.
Acela-i doar Hristosul, Împăratul tuturor!

Când lumea aleargă, după bani, avere
Și să-și construiască, blocuri și palate.
Tu vestește-i că toate acestea,
În Rai sau Iad, n-au nicio însemnătate!

Pământul cu tot ce este pe el, va arde.
Va fi ca un cuptor, încins la mii de grade!
Toate vor fi ruină, un jar rămas deoparte,
O lume pârjolită, într-o cumplită realitate!

Când lumea, emană în jurul ei doar răutate
Și gândul ei aspiră, spre imoralitate.
Tu vestește-le Cuvântul și spune adevărul,
Chiar dacă-i dureros și nu-l acceptă omul.

Căci Domnul a ales, să fii tu mesagerul.
Zboară ca un vultur și răspândește harul!
Seamănă sămânța, desțelenește ogorul.
Și din inimă aclamă: “Isus Hristos e Domnul!”

Amin.