Sunt un naiv cu zâmbet perpetuu
Pătruns pe de-a-ntregul de rugă şi crez.
În suflet, cuvântul îmi e ornamentul
Neîmblânzit, neputând să-l dresez.

Iubesc adevărul cum ţarina spicul
De grâu îl iubeşte şi-l creşte în glod.
Prea adesea sunt înfrăţit cu finicul -
Bogat în frunziş, dar fără de rod!

Aş vrea să-nfirip în toţi veşnicia,
Să dăltui în inimi Lumina de sus,
Să-mbrac omenirea în har, cum hârtia
Mereu se îmbracă cu tuşul supus.

Aş vrea, dar nu pot! Puterea mi-e vană!
Rămâne doar poamă concepută în duh.
Mă lupt să înving neputinţa umană
Şi plâng şi rămân un arbor pleşuv.


30.01.2007