Cântecul Betleemului
Autor: Arancutean Eliza
Album: Pe urmele lui Isus
Categorie: Nașterea Mântuitorului
Cântecul Betleemului

"Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel "Mica 5/2

Razele dimineții, pline de pace,
Vântul aprig a obosit, acum tace,
Cetatea Betlehem fața își ridică,
Pe fruntea ei scrie "Eu nu mai sunt mică"!

Începe să cânte o nouă cântare,
Despre Dumnezeu și mare îndurare,
Despre veșnicie, despre glia de sus,
Despre Iesle, Nașterea Pruncului Isus.

-"La mine, s' a născut, azi, un Conducător,
Va cârmui măreț al Domnului popor,
Obârșia sa suie în veșnicie:
Veniți toți să -I cântăm lui Isus mărire!


Cântarea mea e Cântarea cântărilor,
Despre iubire, popor și Mântuitor,
Primește-L pe Isus, căci trimis e de cer,
Și pe tine te- așteaptă, vino, Israel!

Nu -i pustie câmpia, plină- i de îngeri,
A ascultat Domnul ale noastre plângeri,
Vor crește flori albe, acolo, în pustiu,
Soarele cel veșnic e Pruncul cel viu!

Să cânte câmpia, cea plină de îngeri,
Să vină cei sărmani, și ale lor plângeri!
Să vină cel bolnav, rănit și apăsat,
O, vino spre Isus, și vei fi vindecat!


Vino, văduvă, și vino și tu, orfan!
Iubirea Lui e adâncă ca un ocean,
Veniţi, bătrâni, nebăgaţi în seamă, slabi,
Isus le mai dă cinste celor cu peri albi!


Inima mea se mândrește, se ridică,
Pe fruntea mea scrie "Eu nu mai sunt mică"!
Veniți toți, lui Isus să cântăm mărire,
Cântarea cântărilor, multă iubire!"



Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/222893/cantecul-betleemului