Dați Pruncului îmbrățișare
Autor: George Cornici
Album: Versuri printre pelerini
Categorie: Nașterea Mântuitorului
Dați Pruncului îmbrățișare
S-a coborât prin Întrupare
Spre a vă scoate din pierzare.
Mergeți la iesle! Vă-nchinați!
Apoi în consternare stați
Și scumpe amintiri luați.
Mergeți cu gândul; e ușor
Sau îndemnați de-al vostru dor
Cu rugi, cântare și onor.
Privind la fața Lui senină
Veți ști că El a vrut să vină
Cu harul Lui și -a Lui Lumină.
Privindu-i zâmbetul blajin
Veți înțelege pe deplin
Că vă e prieten, nu străin.
Și veți vedea ce n-ați văzut
Unde-a venit, cum s-a născut
Să ștearg-al vostru greu trecut.
Un farmec sfânt va emana
Din toată Întruparea Sa
Veți ști că-n veci Îl veți urma.
Îmbrățișați-L înc-odat’
Vă e Păstor și Împărat
Și-i Dumnezeu cu-adevărat.
Văzându-L doar imaginar
(Și totuși foarte, foarte clar)
E semn că v-a cuprins în har.
Dați Prințului îmbrățișare
Răspundeți la a Lui chemare
Doar El vă-ndrumă spre splendoare.
EL, parte din dumnezeire
Vă-ndrumă către moștenire
Mai sus de lut, mai sus de fire.
Dați Pruncului îmbrățișare
Vă pregătește-n Cer intrare
La infinită sărbătoare.
George Cornici
Decembrie, 2021
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/222916/dati-pruncului-imbratisare