"V-a făcut bine,
v-a trimis ploi din cer şi timpuri roditoare,
v-a dat hrană din belşug
şi v-a umplut inimile de bucurie”.
(Faptele Apostolilor 14:17)
------------------------------------
În Faptele Apostolilor, capitolul 14, este consemnat episodul când apostolul Pavel, împreună cu Barnaba, îl vindecă pe un om olog din naștere.
Îi spun: „Scoală-te drept în picioare”, și el sare în picioare, cu toate că nu a umblat niciodată.
Drept urmare, la vederea celor făcute de Pavel, noroadele au crezut că sunt zei și au vrut să li se închine.
Iar preotul lui Jupiter, care avea templul la intrarea cetății, a vrut să aducă tauri ca jertfă înaintea lor.
„Dar apostolii Barnaba şi Pavel, când au auzit lucrul acesta,
şi-au rupt hainele,
au sărit în mijlocul norodului,
şi au strigat:
'Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta?
Şi noi suntem oameni de aceeaşi fire cu voi'."
Aș trage o concluzie aici: sub nicio formă nu ne putem închina niciunui om muritor, ci doar Creatorului!
Nu ne închinăm niciunei creaturi!
Și continuă Pavel:
"Noi vă aducem o veste bună,
ca să vă întoarceți de la aceste lucruri deșarte la Dumnezeul cel viu, care a făcut
cerul,
pământul și
marea,
și tot ce este în ele".
Așa Îl descrie aici Pavel pe Dumnezeul cel viu:
„A făcut cerul,
pământul și
marea,
și tot ce este în ele".
Apoi continuă, vorbind despre Dumnezeu:
„Nu s-a lăsat fără mărturie,
întrucît v-a făcut bine,
v-a trimis ploi din cer şi timpuri roditoare,
v-a dat hrană din belşug
şi v-a umplut inimile de bucurie”.
Te întreb: ai simțit din partea lui Dumnezeu faptul că ți-a făcut bine,
că ți-a trimis ploi de binecuvântare din cer, astfel încât ai avut timpuri roditoare în viață?
Sau poate ai chiar acum.
Ți-a dat hrană din belșug și ți-a umplut inima de bucurie.
Ai experimentat aceste lucruri?
Să știi că este Dumnezeul cerurilor, este Dumnezeul Cel Preaînalt!
El a făcut acest lucru pentru tine!
Cum Îi ești recunoscător lui Dumnezeu pentru aceste lucruri?
Crezi că tu,
prin puterea ta,
prin banii tăi,
prin abilitățile tale și prin înțelepciunea ta
ai făcut aceste lucruri?
Sau te prăbușești pe genunchi înaintea lui Dumnezeu și spui:
„Doamne, Îți mulțumesc"?
-------------------------------------
Ioan Ciobotă
10 Decembrie 2021
===================
Mai puteți asculta:
BIBLIA AUDIO:
https://www.youtube.com/watch?v=M7f95e7YMHo& list=PLDXRCzLI3rbbX5Yb4eLobKvSSy6iO97RI
===================
Video aici: https://youtu.be/5rh-BEWrfRA
------------------------------------