Amurg de iulie


E amurg de iulie,
Căldura încă mai
Învăluie pământul,
La cerul roșcat
Boarea țipete suie
Pe când copiii
Bat mingea,
De rup caldarâmul,
Îmi amintesc
De zile lungi de vară
Când eram departe
Și se făcea seară,
Tiptil... tiptil...
Dumnezeu, aviza
Visele mele de copil,
Îndrăznețe, eterne și bune,
Primite poate ca dar la genune,
Făcând ce-mi plăcea,
Chiar de părea inutil,
Adormind pân fierbea
Mămăliga cu lapte,
De-atât căutat prin vâlcea
Puii de pasăre
Pe vremea aceea.
Venea de departe
Un ecou de noapte
Printre parii de mazăre.
Părul s-a făcut argintiu,
Oare când? ? ...
După primul examen? ...
De la primul gând? ! ...
Sau de cănd mă-ntrebam
Dacă mâine
Mă va mai numi învățătorul: ”
-Brânză bună în burduf de câine”-
Încă din copilărie, cel Rău, mă-ncearcă,
Mă trage spre stânga când
Domnul, mă duce pe calea cea dreaptă,
Parc-ar voi să mă-mpartă,
Dar fără speranță
Că-l rog pe, Domnul, să-l țină
La distanță.
Maria Despescu
17.07. 1995.