Dincolo de zările albastre

Dincolo de zările albastre,
Și de cerul care-i însorit,
Este Domnul... El conduce astre,
Dumnezeu, Cel care le-a 'ntocmit.

E Stăpân chiar și peste furtună,
Căci deține-ntregul Univers,
La porunca Lui norii se-adună,
Chiar și marea-și schimbă a ei mers.

Soarele ce astăzi strălucește,
Tot de Dumnezeu a fost creat,
Chiar și luna care se zărește,
Printre mii de stele pe-nserat.

Toate îl ascultă cu iubire,
Pe Stăpânul care le-a creat,
Ele împlinesc a lor menire,
Și-L slăvesc mereu, neâncetat.

Însă omul... singura făptură,
După chip, și-asemănarea Lui,
Nu ascultă astăzi de Scriptură,
Să-mplinească voia Domnului.

Dumnezeu mai lasă înc-o vreme,
Ca în ea noi să ne pregătim,
Ne vorbește prin atâtea semne,
Și dorește să ne pocăim.

Ne vorbește chiar și prin natură,
Uneori prin semne... prin Cuvânt,
Să audă orșice făptură,
Glasul Dumnezeului Preasfânt.

Dumnezeu... în veci împărățește,
El conduce totul prin Cuvânt,
La porunca Lui... se împlinește,
Că-i Stăpân în Cer și pe pământ.