Cântecul iubirii mele-l fredonează azi mereu,
Gura inimii ce-i seacă, numai după Dumnezeu,
Ea îi cântă Lui întruna, căci vre-o dată n-a iubit,
Cum iubește azi... și cântă, este-un cânt neobosit.

Iubesc clipele iubirii, ce mă fac mereu să cânt,
Nu-mi găsesc niciunde locul, oricât caut pe pământ,
Și pe aripi de iubire eu mă urc și-ncep să zbor,
Înspre marea mea iubire, care-i dincolo de nori.

E iubirea ce-mi sclipește-n ochi în orice timp mereu,
E a mea mare iubire, ce-i doar pentru Dumnezeu,
Arde și se zbate-n mine, dar e-un foc așa placut,
E-o cântare de iubire, ce îmi place-atât de mult.

Eu o cânt în orice vreme, mă alină ea mereu,
Căci în ea simt cum coboara, dragostea... e Dumnezeu,
În cântarea de iubire, suntem numai noi în ea,
Și-n cântare-ntotdeaua e prezentă... dragostea.

Ea îmi dă astăzi fiorii ce mă fac mereu să cânt,
Și cântarea mă înalță mai departe de pământ,
Să petrec acele clipe, care spun că sunt prea grele,
Cu Acel ce e iubirea, dragostea ființei mele.

Lui îi cânt întotdeauna, o cântare de iubire,
A ei flacără nu piere, este ea din nemurire,
Nu va tace niciodată inima... nici gura mea
O cântare de iubire-ntotdeaina-i voi cânta.