Cuvinte adevărate
Autor: Maria Ddespescu
Album: fara album
Categorie: Diverse
Cuvinte adevărate
Când mă rog arzând de dor
Mă rog amintind toți frații,
Mă rog pentru-ntregi Carpații,
Câmpia românilor
Și al lumii viitor,
Plâng pentru acest popor
Veșnicului Ziditor,
Alpilor și Anzilor,
Mării și Carpaților,
Cer pentru creștinii lumii
Care, Domnului, urmează
Și-n biserica luminii
Credincioșii-mbărbătează,
Cea mai luminoasă rază,
Puternică”, Soare-n amiază”
Care-i, Domnului, o oază
Sub a îngerilor pază
Și-i detest pe toți aceea
Din bisericile toate
Care pe creștini împarte
Dintre neamuri ori Iudeea,
Răsucind cum vor cuvântul
Și se-ntorc cum bate vântul,
Furând să-și facă palate
Și uitând că vine-o moarte
Ce de ele îi desparte.
Pedeapsa ce-o vor lua
Va fi după fapta lor,
Că sub nume de păstor
Devorează ca și lupii
Carnea dulce-ușor sărată
De sudoarea oilor,
Când l-urmează pe, Mamona,
Zeitate-a banului
Ori jertfeau tămâie Sfântă
Împăratului, La Roma,
Uitând pe, Fiul, smerit
Și de, Tatăl, Preaiubit,
Care lumii-a fost jertfit,
Din lipsa înțelepciunii
Ca și ucenicii, Săi,
Ce-au murit din vina lumii,
Lume ce nu s-a sfiit
Banul necinstit să-l stoarcă
Și de-s aproape de groapă
De el uită și nu-l roagă
De nimic,
Îl batjocoresc și-l scuipă
De parcă, El, pentru toți,
Nu ar fi suferit odată,
La noi, Fiul Omului,
N-avea unde-și pune capul,
Păsările-n pomi, au cuiburi,
Vulpile, au vizuini,
Dar, El, fost-a răstignit
Purtând coroana de spini.
Nero-al lumii împărat,
Nebunul infatuat,
Piroman, păgân și laș,
În delirul lui, Satanic,
Roma a incendiat
Întrecând orice măsură,
Pe creștini el plin de ură
Înveliți în câlți și smoală
Și alții la fiare dați
Ca să fie sfâșiați,
Lor și Romei, foc le-a pus
Luminând domeniul public,
Declama versuri și cântec
La corzile de ghitară,
Răstignind atunci pe, Domnul,
Pentru cea de-a doua oară.
Trecem toți prin încercări
Ce nu vin de nicăieri,
Trebuie să dovedim
Că pe, Domnul, îl Iubim,
Însă s-o sfârși furtuna
Cănd, Creatorul, oricărei lumi
Va vedea pe cei mai buni
Fiind în viață ori străbuni,
Din moarte aduși la viață
Și privindu-i față-n față,
Fie neamuri ori iudei
Pe creștetul alb va pune
Cunună nemuritoare
Din iubire pentru ei.
Satana, care-i stăpân
Strălucirii lumii-ntregi,
Mult mai tare ca un rege
Sau decât un grup de regi,
Chiar de cunoștea, Cuvântul,
Și-și păstra discernământul,
Oferea întreg pământul
Plin de dragoste de sine,
Lui, Hristos, să i se-nchine,
Cumva să, Îl, înjosească
Prin mândria lui drăcească,
Când avea să-l întâlnească
Cu scopul să-L ispitească,
Dar nu putea face asta
Chiar interpretând Scripturi
Destinate altor guri,
Când flămând și însetat
Domnul, părea tulburat,
I-a răspuns atunci, Isus,
Cu cuvinte omenești,
Pe, Domnul, nu-l ispitești
Cu șiretlicuri drăcești
Și clar, Scriptura, ne spune
Domnului, i te supune,
Cel, ce pe cap va duce spini,
L-a oprit spre-ai zice-așa
Citând bine Biblia,
Tatălui, să i te-nchini
Și doar lui să îi slujești,
Domnului și lui, Yehova,
Cum, Isus, drept i-a răspuns
Diavolul, l-a părăsit
Dar numai pentru un timp,
Oameni drepți, nu vă lăsați
De, Satan, manipulați,
Ortodocși, catolici toți,
Și cei ce sunt reformați,
Voi, toți, să vă numiți frați,
Cei bogați și cei de jos
Preamăriți-l pe, Christos,
Fiindc-a murit pentru noi
Din iubirea necurmată
A Prea-Naltului, Sfânt, Tată,
Asta fiind în anul trei,
Din programul de-nvățare
A ucenicilor, Săi, copleșiți că
Domnul, pleacă
Deci, nainte de nălțare-a
Lui Isus, în Slava-i mare,
Tot ceea ce-am vrut să zic
Nu vă supere vre-un pic,
Nu vreau să provoc război
Ci, pe Domnul, Îl iubiți
Și iubiți-vă-ntre voi,
Nu voim slava drăcească
Ce pe om îl duce-n foc,
Iubim, Slava, cea cerească,
Iubim deci, pe Creatorul,
Pe, Isus și Duhul Sfânt,
Cu creștinii la un loc,
Începând de pe pământ
Voia, Domnului, făcând,
Păcate-aproapelui iertând,
De la, Dumnezeul, milei
Cerem cu inimi zdrobite
Care-au fost cândva robite,
Noaptea și-n puterea zilei,
Tatălui, ruga s-asculte
Din focul arzând în Munte
Și cu-a, Sa, mână să scrie
La toți cei ce-s în, Oștire,
Pe inimi, nu pe hârtie,
Legea, Sa, veche iubire.
P. S.
Ceilalți oameni din, Cetate,
Aibă suflete iertate! ! ! ...
Și inimile curățate,
De, Domnul Isus, chemate
La lumină fără moarte.
Dumnezeu, pe toți ne vrea
În Împărăția, Sa,
Însă făr-a ne forța.
Maria Despescu
23.11. 2016.
Rev. 25.12. 2021.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/223716/cuvinte-adevarate