Anul Nou la ușă bate!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Cred în Tine cu tărie!
Categorie: An nou
Anul Nou la ușă bate!

Pe cărări întortocheate
Vine Anul Nou, acum
La uși, cu putere bate
Se avântă, ca un nebun.

Loc să-și facă, se grăbește
Mai sunt zile de trecut,
Pe anul vechi îl gonește,
Ar vrea un nou început.

S-au dus anii vieții iute
Și n-a fost deloc ușor,
Încercările au fost multe
A fost soare, a fost nor,

A fost plâns și veselie,
Amalgam de întâmplări,
Dar toate Ți le-am spus Ție
Bucurii și supărări,

Au fost ani de chin și jale
Și-au fost ani de fericire,
Dar la picioarele Tale
Am simțit marea iubire.

Am știut că de-s cu Tine
Peste toate trec ușor,
Te-am chemat să fii cu mine
Scumpul meu Mântuitor!

În anii care au trecut
Clar și bine am învățat,
Să iau tot de la început
Ce-a fost rău, să fac uitat.

Chiar Tu, Doamne, ai uitat
Faptele ce- n jos m-au tras,
Pentru toate m-ai iertat
Și cu mine ai rămas.

Anul care-n față-mi stă
Se grăbește ca să vie,
Mă face înțelept și-mi dă
Dor, de a Ta Împărăție

Căci cu cât înaintez
Credința, mi-e tot mai mare
Cuvântul Îl cercetez
Simt în mine o schimbare,

Recunosc că fără Tine
Nimic, nu mi-ar reuși,
Te rog, Doamne, stai cu mine
Și-n anii ce vor veni,

Tu ești a mea bucurie
Timpul, nici nu mai contează
Slava Ta în veci să fie
Conștiința să-mi fie trează,

Să n-am teamă, doar de Tine
Tu, toate le stăpânești
Stai Isus, rămâi cu mine,
Domnul vieții mele, ești!

Amin

Câmpia Turzii, 30 decembrie 2021

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/223841/anul-nou-la-usa-bate