De-ar mai trece-un an
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
De-ar mai trece-un an Isuse, cum acesta a trecut,
Nu ne-ar pare rău Stăpâne, căci am fi noi mult mai mult,
Mai aproape de-nceputul, vremurilor nesfârșite,
Mai aproape de vecie, de acele mult dorite.
De-ar mai trece multe zile, cât de bine Doamne-ar fi,
Dar să treacă mult mai iute, căci noi vrem a te-ntâlni,
Chiar de ne-ncrețește fruntea, timpul care trece-acum,
Noi rămânem verzi întruna, chiar de trece-al vieții drum.
Căci Tu ești Acela care, ne-ai hrănit pe-acest pământ,
Ne-ai hrănit cu-a Ta putere, ne-ai hrănit cu-al Tău cuvânt,
Și cuvântul Tău e viață este viu mereu în noi,
Chiar de iute trece vremea, chiar de-i greu sau de-s nevoi.
De ne-ar duce să cunoaștem, astăzi vremea valea grea,
Știm că vremea-i trecătoare, este ea în mâna Ta,
Fă-ne azi mai lung trecutul, e dorința ce-o avem,
Căci am vrea noi cât mai iute, față-n față ca să stăm.
Adu zarea mai aproape, s-o vedem mai bine-am vrea,
Dar și răsăritul Doamne, te rugăm nu-ndepărta,
Lasă azi apusul vieții, cât mai clar el să ne fie,
Căci e cel ce ne aduce, începutu-n veșnicie.
Este cel care aduce, împlinirea cea de vis,
Ce începe într-o Țară, Țara sfântă Paradis,
Fă mai scurt azi visul nostru, ce și-n anul ce-a trecut,
Ne-a purtat în el întruna, visul care l-am avut.
De-ar mai trece nu doar unul, de s-ar trece mulți acum,
Știu că frații mei Isuse, bucuroși ar fi pe drum,
Te-ar simți mult mai aproape, e dorința mea... și-a lor,
Să te întâlnim pe Tine, chiar de anii noștri zbor.
Chiar de trec... noi nu ne plângem, du-i mai iute înapoi,
A lor trecere ne-aduce, timpu-n care vom fi noi,
De nedespărțiți o viață, care veșnică va fi,
Și în ea... vre-o dată nimeni, nu ne va mai despărți.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/223909/de-ar-mai-trece-un-an