Imaginație neîntâmplătoare
Autor: Maria Despescu
Album: fara album
Categorie: Diverse
Imaginație neîntâmplătoare
Într-o zi subit,
În mod neprevăzut,
Nemotivat, un”om„ mare
M-a enervat așa tare
Și pe nedrept,
Acel deștept,
Că-mi doream să spulber
Închipuită în zare,
O stâncă roșcată, dură,
mare și tare,
Plutind înălțată
pe nori albi de vată,
La doi pași, la est, sud est, de Iași,
Mânie neostoită s-o împrăștii,
C-aș potoli durerea primită
Cu-n kil de dinamită,
Așa aș putea înlătura
Durerea mea.
Piatra era vestită,
De proroci mie, puțin cunoscută,
Am aflat că-i un, Luceafăr,
O lumină mare,
Luminând limbi și popoare
În vieți viitoare,
A fost să fie scrisă-ntr-o poezie,
Mod de defulare,
Binecunoscut mie(reacționând
într-un mod bolnav)
De când m-aflam în ținutul, Moldav.
Era un avertisment
dintr-un presentiment,
Totul fusese-o ispită
și-o stâncă neclintită,
de-oricât de multă dinamită
(Aveam să simt cât era de mare și grea,
direct pe pielea mea)
E Stânca Perenă,
Cea de dedemult
Fără sfârșit
Și fără-nceput,
piatra cea de zidari lepădată
In capul unghiului
A ajuns fixată,
Acum din ea, ca un prunc flămând
Pâine mănânc,
Din a ei pahar
Beau vin,
Mulțumesc și mă-nchin.
Din piatra aceea
Ce iubea, Galileea,
Din mânia aceea ce
Pe mine mă ninse,
Iertarea, iubirea și mângâierea
Mă-nvinse,
Dragostea mare de nepresupus
Coborâse din muntele
De ceruri, mai presus,
Fiind împăcarea, iertarea, prin jertfa,
-Isus-
Atunci, ca un prunc
Înfășat cu-o năframă
Am văzut că, Lumina, iubirii
Cu-a ei căldură mă cheamă,
La a veșniciei vatră.
Stânca,
Cu-adăpostu-i de piatră,
La turn de scăpare,
La crucea iertării,
În apusul de soare,
De-atunci pe, Pământ, aruncat
Satan, trăiește-un timp măsurat,
Vrănd pe mulți să-nghită
Ca leul turbat.
Moartea, îngerii căzuți
Cu el împreună și falsul proroc,
Vor fi înghițiți veșnic, în iazul de foc,
În sfârșit,
De la-nceputuri lor pregătit.
Maria Despescu
13.02. 2018 revizuită
01.01. 2022.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/224062/imaginatie-neintamplatoare