Străjerul din noapte

Noaptea scurmă, zgârâie zidul,
ce-mprejmuiește sufletul în țarc întărit;
săgeata-i tocită nu poate să tragă
dar insistă să lovească în acel
ce-i de Domnul, iubit.
Suduie, aruncă cu pietre,
minte, scuipă rușine, mușcă din zid,
dincolo de întăritură, mijlocitorul e de Domnul păzit.
Șuieră verbe-ntuneric, se-agață cu înverșunare,
să strice închinarea celui ce cântă,
citește, se roagă și-acasă ca-n adunare.
Se-aud cântări înălțate, nume rostite-n suspin,
cel ce se roagă-i copilul cuminte, dincolo de zid.
El e străjerul din noapte, cu harfa și cartea în piept,
din a cărui dragoste răzbate cântare și rugi
pentru Cel înțelept.
Așa petrece acasă, cel ce slujește în ascultare;
zidul e lovit, rușinat de-ntunericul fără de armă tare.

Alexandrina Tulics, 5 ianuarie 2022- Delafield