Ce-aproape-mi ești, ce tandri și ce sinceri
Sunt ochii Tăi privind adânc pe-ai mei.
Nimic nu Ți se-ascunde. Tot din mine
E-nfățișat în calzii ochi ai Tăi.

Ți-s mâinile lovite și durute
De cuiele ce Te-au ținut zdrobit,
Dar mângâierea Ta e ca viața -
Un untdelemn curgând necontenit.

Când sufletul mi-e ruinat și singur,
Ești tot acolo unde-ai fost și ieri.
Îți pot simți mireasma compasiunii,
Și pot citi iubire-n ochii Tăi.

Tu m-ai țesut în tainica-Ți odaie
Și fir cu fir ai pus în mine rai,
M-ai pus la adăpost, mi-ai dat viața
Și din durere m-ai făcut un dar.

Te simt în lacrima ce-mi umple-obrazul,
Căzând fără s-o pot opri din drum,
În vorbele ce-mi îndulcesc necazul -
În oamenii pe care-i am acum.

Căci Tu, iubire fără de hotare,
Nu lași poveri peste puteri de dus,
Nici nu lovești pe cel căzut sub cruce -
Sub biciul lui Te lași și Tu răpus.

Sunt o făptură-n toate minunată,
Căci m-ai creat Tu, Dumnezeul meu.
Eu n-aș putea să-ți mulțumesc vreodată
De harul de a fi copilul Tău.