Prin văile vieții adesea eu Doamne, trecut-am cu Tine de mână mereu,
Zăduful și arșița care-ntâlnisem, erau doar ușoare, nimic n-a fost greu,
Rămase în urmă atâta durere, căci Tu-ai hotărât să mă treci și de ea,
Să fiu dus la mal de durerea ce mie, izvorul de lacrimi mereu îl seca.

Din clipele-amare pe drumul din viață, adesea Isuse din ele-am gustat,
Dar Tu-ai hotărât ca din mierea de fagur, să fiu eu hrănit... din cuvântul curat,
Sub cerul senin eu să cresc pentru Tine, când norii întinși ei au fost alungați,
Ai vrut să-nfloresc când dușmanii de Tine, de-a lor răzbunare au fost dezbrăcați.

Și ținta săgeților care adâncul, dorind să le-arunce, eram eu mereu,
Dar scutul iubirii ce curge din Tine-nvelea mereu ținta, păzind-o de rău,
Căci Tu ai ales ca mireasmă sub ceruri, în timpul ce-i greu eu Isuse să fiu,
Să fiu o culoare, ce este doar albă, să nu fiu un gri uneori purpuriu.

Iar dacă în seară dădea iar tărcoale, vre-o teamă ca eu înapoi ca dau,
Acele din noapte pe ceruri de Tine ce-s puse cărarea mereu luminau,
Căci Tu ai ales răsăritul de soare, ca eu să-l întâmpin când tot va sfârși,
Ooo... Doamne Isuse ce pot astăzi Ție în loc pentru toate eu a-ți dărui.

Căci eu am văzut chiar și-n cele mărunte, cu mine cum Doamne mereu Tu rămâi,
Și simt o iubire ce nu-i pământească, doar Tu poți iubi cu iubirea dintâi,
Te văd printre stele, sub lună, pe raze, de strajă mereu pentru mine cum stai,
Tu Doamne și astăzi prezent ești în toate, așa cum odată din ceruri veneai.

Ai dat pentru mine, ce-ai vrea și eu astăzi să dau, să iubesc, bun ca Tine să fiu,
În orice-ncercare, în zi sau în noapte și chiar în suspinul ascuns în târziu,
Mi-arăți și eu văd cu prezența divină, plecată n-a fost niciodată pe drum,
Îmi spui că mereu Tu ai fost lângă mine, eu cred căci te văd Doamne-n toate și-acum.