Am pășit prin văi de plângeri,
Șchiopătând, plin de durere,
Sub picioare frunze moarte,
Duhu-mi slab, fără putere,
N-am zărit prin ceața vremii,
Nici o urmă de lumină,
Dar tânjeam, privind spre ceruri,
Ziua cea de haruri plină!

Am urcat poteci de munte,
Gârbovit și cu mâhnire,
Dar sub cetine cărunte,
Am visat la nemurire,
Albul strălucind pe creste,
Îmi spunea să merg 'nainte,
Înălțimile celeste,
Îmi șopteau sfinte cuvinte!

Am sperat o zi în care,
Îmi voi lepăda povara,
Dar în loc de rezolvare,
Tot mai mare-a fost ocara,
Încercat-am mult și bine,
Să descătușez ființa,
Reușit-am doar în clipa,
Când am dobândit credința!

Lumii prea puțin îi pasă,
Când durerea rău mă strânge,
Dacă n-aș avea pe Domnul,
Chiar speranțele mi-aș frânge,
Dar așa, cu El la cârmă,
Pot privi senin în zare,
Căci la țărmuri mă va duce,
Bată valul cât de tare!

Nu mă tem! El Roy mă vede,
Mă cunoaște-atât de bine
Din al maicii pântec știe,
Orice lucru despre mine,
Când am alergat la cruce,
Mi-a dat pace și-alinare,
Mi-a iertat anii de zbucium,
Petrecuți în lumea mare!

De pășești prin văi de plângeri,
Lăcrimând, plin de durere,
Să ridici ochii spre ceruri
Și să ceri de sus putere!
Dumnezeu e Cel ce poate,
Ca să pună-n om credința,
Binecuvântează, Tată
Și ne-nvață pocăința!

17/01/2022, Barcelona- Lucica Boltasu