Simt o mare fericire
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Simt o mare fericire, de când eu te-am cunoscut,
Că Tu ești atât de mare, Doamne eu nu am știut,
Că ești viu... că ești puternic, eu candva am auzit,
Dar nu am crezut Isuse, până când te-am întâlnit.

Simt o pace diferită, un fior mângâietor,
Când la Tine-mi este gândul, simt că mă desprind și zbor,
Că-i atât de minunată, viața Doamne ce-i cu Tine,
N-am știut, dar astăzi știu, căci te am mereu cu mine.

Simt o mare bucurie, ce în lume n-am simțit,
Văd că-n jurul meu e astăzi, totul Doamne diferit,
Parcă frunza e mai verde, parcă floarea-i mai frumoasă,
Și mai simt un dor... el este, dorul de-a ajunge-acasă.

Simt că sunt atât de liber, chiar de știu că sunt un rob,
Simt că sunt iubit de Tine, chiar de sunt copt ca un bob,
Doamne grelele-s frumoase, suferința nu e grea,
De când mi-ai ieșit în cale, viața mea... nu-i mai a mea.

Simt cum mă topesc sub soare, de iubirea ce mi-ai dat,
Dragostea e pentru mine darul cel mai minunat,
Să iubesc este-o minune, ai știut cât mi-am dorit,
Dar ai mai știut Isuse, cât am vrut să fiu iubit.

M-ai ales ca să-mi dai viață, simt cum Tu îmi dai mereu,
O putere ce-i divină, când pe cale-mi este greu,
Când adâncul își trimite luptători să mă omoare,
Simt că Tu îmi ești tărie, ei nu pot să mă doboare.

Simt că scut îmi ești Tu mie, a săgeților ce vin,
Simt o mare mângâiere, când eu plâng, când eu suspin,
Simt că sunt ce până astăzi niciodată nu am fost,
Simt că viața nu mi-e goală, simt că are ea un rost.

De când eu te am pe Tine, este-atât de minunat,
Am și Mamă, am și Tată, Prieten doar adevărat,
Niciodată nu sunt singur, Tu cu mine ești mereu,
Iartă-mă că n-am vrut Doamne, mai demult să te am eu.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/224547/simt-o-mare-fericire