Tu ne-ai chemat ca să iubim
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Tu ne-ai chemat ca să iubim, tot azi ce ne-nconjoară,
Și pietrele care lovesc, spre noi care azi zboară,
Ca noi să binecuvantăm, și gurile deschise,
Cu foc ce-aruncă ele-n vremi, de Tine ce-au fost scrise.

Tu ne-ai chemat doar buni să fim, cu cei ce-s răi în cale,
Miloși cu cei ce ne împing, pe drumul nostru-n vale,
Ca Tine ne-ai chemat să fim, în orice-mprejurare,
Spre toate-aceste chiar și azi, mai faci Doamne chemare.

Tu ne-ai chemat să fim părinți, acelor fără tată,
Ce n-au simțit iubirea cea de mamă niciodată,
Bolnavilor un ajutor, Tu ne-ai chemat să fim,
Pe cei ce singuri au rămas, ne spui să îi iubim.

Ne spui să dăm celor ce nau, să fim doar buni pe cale,
S-ajungem unde ești și Tu, la capăt de cărare,
Tu ne-ai chemat ca noi să fim, azi oameni pe pământ,
De nu suntem, nu putem fi, urmașii unui sfânt.

Ne-ai spus să fim Doamne doar buni, în timp cu ploi sau soare,
Lumină Tu ne-ai spus să fim, și pe pământ doar sare,
Tu ne-ai chemat ca să trăim cu Tine-o veșnicie,
Și să ne dai să moștenim, o-ntreagă-mpărăție.

Tu ne-ai chemat ca să ne dai, ceva mult mai aparte,
Tu ne-ai chemat să ne salvezi, Isuse de la moarte,
Și azi mai strigi, și azi mai chemi, vrei viață-n dar să dai,
Căci Tu ești Doamne neschimbat, ești cum cândva erai.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/224568/tu-ne-ai-chemat-ca-sa-iubim