Din valea plângerii suspinul, spre ceruri mi-l îndrept mereu,
Căci mie ajutor îmi este, doar unul singur... Dumnezeu.

Mi-aduce zâmbete sub lacrimi, putere lupta când e grea,
Îmi duce gândul după stele, să plec de-acolo nu aș vrea.

Din mijloc plin doar de durere, în taină eu adesea plâng,
Dar Cel ce plânsul mi-l aude, în el aude și un cânt.

Căci în durere alinare, eu simt cum vine ea de sus,
Și gura mie îmi deschide, ca să îi cânt doar lui Isus.

Din visele neâmplinite, îl chem mereu pe Dumnezeu,
Doar El poate să le-mplinească, ușor să facă orice greu.

El munții poate să îi mute, ca eu să trec spre răsărit,
Să las în urmă toate cele, atât de-adânc ce m-au rănit.

De pe o culme-a disperării, eu la Isus doar voi striga,
Să mă coboare de pe culme, doar mâna Lui azi ar putea.

Puterea e la El, doar Domnul, tărie mie-mi poate fi,
Și-n orice luptă va apare, eu doar cu El voi birui.