Zbor cosmic
Autor: Simion Felix Marţian
Album: fara album
Categorie: Diverse
Suntem minusculi, ţintuiţi de Terra,
Plătindu-i gravitaţiei tribut;
Un clopot peste noi e atmosfera,
Dar vrem să evadăm acum când era
Numită "spaţială" a-nceput.
Tehnologii ce ieri păreau doar vise
Prind astăzi viaţă într-un ritm alert,
Noi orizonturi par a fi deschise
Spre lumi de taină, încă nedescrise,
Un drum ispititor, însă incert.
Ne depăşim condiţia, se pare,
Când ne-avântăm, semeţi, spre infinit,
Cu gama de-aparate zburătoare
Mai diversificată şi mai mare,
Dar ne-amăgim şi visu-i ne-mplinit.
Ne depărtăm la multe mii de mile
Şi ne întoarcem cu un gând durut
Că depărtările ne sunt ostile
Şi-un vis de clipe, ore, poate zile,
Se frânge trist, un lut chemat de lut.
Oricât am vrea, nu e justificată
Hălăduirea printre sori apuşi
Sau hoinăreala-n galaxie, roată,
Căci nouă ni s-a dat doar Terra, toată,
Şi deocamdată stăm unde-am fost puşi.
Nu porţi intergalactice-or deschide
Drumul prin spaţii, cosmo-glorios,
Sau ceva vortexuri spiraloide,
Ci inimi clocotind de dor, toride,
Trecând prin Uşa care e Cristos.
Prin El vom fi în legitimitate
Pe siderale căi, în zbor cântat,
Vom fi acasă peste tot, căci toate
Drept moştenire nouă ne-or fi date
Ca unor vrednici fii de Împărat.
Veniţi dar, împliniţi-vă dorinţa
De a zbura etern, pe căi de vis,
Uşa-i Cristos, urmează pocăinţa
Păşind prin El, având în El credinţa,
Şi-n veci vom fi cu El în Paradis.
Amin
Vulcan, febr. 2007
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/22465/zbor-cosmic