Purtare plăcută Domnului

                            1 Tesaloniceni 4:1-8

            „Încolo, fraților, fiindcă ați învățat de la noi cum să vă purtați și să fiți plăcuți lui Dumnezeu, și așa și faceți, vă rugăm, și vă îndemnăm în Numele Domnului Isus, să sporiți tot mai mult în privința aceasta.

            Știți în adevăr, ce învățături v-am dat prin Domnul Isus.

            Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră: să vă feriți de curvie,

            Nu în aprinderea poftei, ca Neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu.

            Nimeni să nu fie cu vicleșug și cu nedreptate în treburi față de fratele său; pentru că Domnul pedepsește toate aceste lucruri, după cum v-am spus și v-am adeverit.

            Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire.

      De aceea, cine nesocotește aceste învățături, nesocotește nu pe un om, ci pe Dumnezeu, care v-a dat și Duhul Său cel sfânt.”

      De la început, Scriptura descrie minunata lucrare a lui Dumnezeu care, luând în mâna Sa, bărbatul și femeia (pe Adam și pe Eva), i-a unit într-o „celulă”, numită familie.

Le-a dat o „direcție”, le-a dat porunci: „creșteți și înmulțiți-vă”, umblați în ascultare și în dragoste unul față de celălalt.

        Apoi, ca un Părinte grijuliu, le-a dat Daruri pentru ca să viețuiască împreună, în pace, în liniște și armonie. Le-a turnat în inimă, iubire din belșug, sentimente de ajutorare, de mângâiere, de susținere în orice situație în care ar fi urmat să ajungă cu voia, sau fără voia lor. Însă, omul, de cele mai multe ori nesocotește poruncile și darurile lui Dumnezeu manifestându-se în puterea și în călăuzirea firii lui.

         De aceea este nevoie din nou de învățătură și întoarcere la lucrurile începătoare, adică întoarcere la „dragostea dintâi”, după cum spune Scriptura.

       Începând cu versetul unu Pavel așază din nou, fundamentul relației sănătoase, armonioase, sfinte la  nivel de familie, ca celulă socială, dar și la nivelul familiei lărgite, adică a Bisericii lui Cristos.

            „…ați învățat de la noi, cum să vă purtați și să fiți plăcuți lui Dumnezeu…”

            Înainte de a fi plăcuți oamenilor, în mod special credincioșii, trebuie să-I fie plăcuți lui Dumnezeu. De aceea, Pavel le aduce aminte Tesalonicenilor de învățătura pe care au primit-o și pe care și-au însușit-o în vederea creșterii spirituale și urmărește ca prin cele învățate din Scripturi și prin punerea lor în practică, umblarea credincioșilor, să fie tot mai plăcută lui Dumnezeu.

            Scriptura ne învață să umblăm în viața de credință, în așa fel, ca să-I facă plăcere lui Dumnezeu atitudinea noastră, în familie, în societate și mai ales în Biserică.

         Nu întâmplător, Eclesiastul spune foarte hotărât: „Păzește-ți piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu, și apropie-te mai bine să asculți, decât să aduci jertfa nebunilor…”

            Ce înseamnă să aduci jertfa nebunilor?

           Înseamnă să-i nesocotești pe cei care într-un fel sau altul cârmuiesc turma Domnului; să nesocotești și chiar să nu primești învățătura Scripturii și de ce nu, să disprețuiești pe frații tăi, pentru care a murit Cristos.

        Dar înseamnă și faptul de a urma pornirile firii tale, în toate zilele, iar duminica la slujbă să faci pe sfântul și să încerci să slujești fără nici o strângere de inimă înaintea lui Dumnezeu.

            De aceea Pavel îi îndeamnă pe credincioșii din Tesalonic, să „sporească” în învățătura pe care el însuși a adus-o în Biserică, cu vorba, dar mai ales, cu fapta; prin exemplu personal.

            Pentru că, viața de credință nu poate înainta fără o creștere, fără o maturizare și fără ca fiecare credincios să-și însușească, caracterul lui Cristos.

            Dacă vrei să-I fii plăcut lui Dumnezeu, atunci trebuie să trăiești așa cum a trăit Cristos. Adică să te străduiești să trăiești o viață de sfințenie, o viață curată, fără ascunzișuri; o viață la lumina zilei, care să fie văzută de toți oamenii.

„Încolo”, sau „în cele din urmă”, fraților, zice Pavel, fiindcă ați învățat din exemplele vieții noastre de credință, cum trebuie să vă purtați, ca frați, între voi, dar și între oamenii din jurul vostru, vă îndemnăm să urmați pilda noastră și să aveți o purtare aleasă, plăcută înaintea lui Dumnezeu.

Adică, în tot ce faceți, în tot e vorbiți, în tot ce gândiți, purtați-vă în așa fel, ca să-I fiți plăcuți mai întâi lui Dumnezeu și apoi oamenilor.

            Să umblați în toate zilele în acord cu principiile lui Dumnezeu, împlinind astfel, Legea dragostei Lui, fără șovăire, fără cârtire și numai în felul acesta să îndrăzniți să aduceți „jertfe” la altar.

        În scrisoarea sa către Coloseni 3:16-17 apostolul Pavel este ferm și hotărât când scrie: „Cuvântul lui Cristos să locuiască din belșug în voi în toată înțelepciunea. Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, cântând lui Dumnezeu, cu mulțumire în inima voastră.

       Și orice faceți, cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus, și mulțumiți prin El, lui Dumnezeu, Tatăl.”

            Evanghelia, Vestea bună a mântuirii, sau Cuvântul lui Cristos trebuie să umple inima și gândurile, nu numai buzele voastre, pentru că în felul acesta, veți avea belșugul vieții în voi și umblarea voastră va fi plăcută lui Dumnezeu.

            „Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră…”

Sfinţirea este o lucrare continuă a harului. Ea nu este lucrarea unei clipe, a unui ceas, sau a unei zile, ci este trăirea și umblarea în voia lui Dumnezeu, zi de zi, toată viața de credință.

Domnul Isus poruncește și spune în Evanghelie: „Fiți sfinți căci Eu sunt sfânt”.

Dorința lui Dumnezeu nu este ca noi să umblăm în faptele firii și în căile lumii, ci să umblăm în faptele sfințeniei și ale neprihănirii.

Dumnezeu să ne ajute!