Șapte lucruri
Autor: Laura Minciună
Album: fara album
Categorie: Diverse
Șase lucruri sunt urâte
Domnului, ba sunt chiar șapte,
De te ții robit de ele,
Rămâi cufundat în noapte.

Primul e legat de omul
Mult prea plin de-a lui valoare.
Nimănui nu mulțumește,
Căci se crede cel mai tare,

Ochii lui privesc adesea
Cu trufie-n jurul său,
Nu se-apleacă să ajute
Celui ce îi merge rău.

Pe alt loc e cea ce poate
Spune-o vorbă bună, aleasă,
Dar alege-nșelăciunea:
Ea e limba mincinoasă!

Domnului îi e urâtă
Mâna celui întinat,
Care la mânie varsă
Sângele nevinovat,

Inima care urzește
Faptele nelegiuite
Și picioarele ce-aleargă
Spre a face rău, grăbite.

Mai apoi, urăște Domnul
Printre alte urâciuni,
Pe cel ce se pune martor
Pentru-a spune doar minciuni.

Vin din urmă, fariseic,
Lupii în oi deghizați,
Ce cu vorbe prefăcute
Stârnesc certuri între frați.
------------------
Să veghem asupra noastră,
Să fim mai presus de fire
Pentru Cel ce ne arată
Drumul spre desăvârșire.

Orice frate, orice soră
Să se roage și să creadă
Și a lui Cristos lumină
În noi pururi să se vadă!

București, 23 01 2022



Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/224930/sapte-lucruri