Căldura Ta
Autor: Maria Despescu)
Album: fara album
Categorie: Diverse
Căldura Ta
Căldura luminii ce-o reverși peste oameni
E tocmai, Cuvântul, ce-n suflete-l sameni,
Slava Lui, ne-o dai fără măsură
Și noi ne-ncingem la a Sa, căldură,
În puterea noastră stă măsura, Lui
Și înțelegerea stă-n puterea, Cuvântului,
Doamne, ce plăcere e-n vorbele Tale
Și duioșie în mila Ta mare,
Semnale din ceruri ne-aduc pe-a Ta Cale,
E ușor să percepem marea-Ți voință
Ce-a pus în oameni parfum de petale,
Le-ai pus și nectar și le-ai dat conștiință,
Ne-ngrijești și ne aperi cum îngrijești crinii,
Că suntem pe Calea ce-o calcă creștinii
Și știm că greșeli în suflete-apar,
De ele ne apără iubirea-Ți de jar,
Cum am putea să nu-ți mulțumim
Când Tu, ne-ai dat un nume creștin,
Harul Tău sfânt, plouă pe noi
Săvite, când Duhul, se varsă pe-amândoi
Te rugăm să-l lași să curgă
Cum curge o vale
Umflată de ploaia cuvintelor Tale,
Îți slăvim Numele și și-l înălțăm
Cu cât mai multe de la Tine-nvățăm
Și mulțumim c-ai pogorât pe Pământ,
Chiar de Te-ai stins în ploaie și vânt,
Semnele revenirii și-a slavei celeste
Se-arată zi de zi pentru cine citește,
Evidente-s Isuse, le ai pe picioare și mâini,
Știute de cei ce n-au jertfit la mai mulți stăpâni.
Maria Despescu
23.01. 2022. .
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/224952/caldura-ta