Binecuvântată-i țara...
Autor: Teodor Groza
Album: Lacrimi de dor
Categorie: Trezire si veghere
Binecuvântată-i țara...
Binecuvântată-i țara, oamenii și tot poporul,
Care sunt prin rugăciune una cu Mântuitorul!
Ei nu pot ușor să fie prin minciună dezbinați,
Căci au înțeles puterea unității dintre frați!
Binecuvântată-i țara care are fii cuminți,
Cu credință în Hristos și respect pentru părinți...
Ei ascultă de Scriptură nu de basme-amăgitoare,
Luptă pentru adevăr și comori nepieritoare!
Binecuvântată-i țara cu înțelepți conducători,
Care-s iubitori de oameni și de Domnul temători...
Ei fac binele cât pot, cu jertfă, cu bucurie,
Nu uită că sunt vremelnici, călători spre veșnicie!
Binecuvântată-i țara care are credincioși,
Ce-s născuți din Duhul Sfânt, transformați, evlavioși...
Ei nu-și calcă legământul chiar dacă sunt ispitiți,
Nu se vând pentru putere, nici pe, , treizeci, , de arginți!
Binecuvântată-i țara unde de la mic la mare,
Își întorc cu toții fața spre Neprihănitul Soare... (Maleahi 4:2)
Ei își leapădă păcatul, traiul în nelegiuire,
Urmăresc cu râvnă pacea și cărarea spre sfințire!
Binecuvântează Doamne cu o sfântă bucurie,
Țărișoara noastră dragă, scumpa noastră Românie...
Bucuria dezrobirii de-orice jug de nedreptate,
Bucuria mântuirii și-a slujiri-n libertate!
de Teodor Groza
24.01. 2022
Vișeu de Sus
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/224969/binecuvantata-i-tara