Ochii Domnului veghează
Autor: Florența Sărmășan
Album: Cred în Tine cu tărie!
Categorie: Incurajare
Ochii Domnului veghează
Cine-i omul? un nimic
Trecător, pe acest pământ,
Neînsemnat și foarte mic
Doar păcatu-l are-n gând.
La multe, firea-l conduce
De n-ar fi Domnul Hristos,
Cu pași repezi el s-ar duce
Cu gând, la a lui folos
Nici nu-l mai interesează
De este bine sau rău
Fiindcă acuma ce contează
Este numai EUL său.
Dar Isus care veghează
Și vede a lui pornire,
Cu răbdare-l modelează
Luminează a lui gândire,
Îl ridică de-i căzut,
Pace îi dă și putere,
Să o ia de la început
Îi dă tihnă, mângâiere.
Isus cel plin de iubire
Are milă și dorește
Să-i aducă fericire
El, cu drag îl ocrotește.
Viața, El îi luminează
Și îi dă puteri sporite,
Pe a mântuirii rază
S-ajungă pe negândite.
Domnul poate transforma
Orice lucru într-o clipită,
De grijă-i poate purta,
Să-l ferească de ispită,
Căci nu-l lasă, îl păzește
Pe omul neînsemnat
Iubire îi dăruiește
Tot ce omul a visat
Loc de cinste i-a făcut
Omului ce-a fost creat
Fiindcă îl dorește mult
Pentru om, totul a dat.
Isus cel fără de moarte
S-a jertfit și l-a salvat,
Moștenirea Lui și-o împarte
Cu omul Lui drag, scăpat
Să trăiască-n veșnicie
Lângă El în orice zi
În a Sa Împărăție
Veșnic fericit va fii!
Amin
Câmpia Turzii, 29 ianuarie 2022
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/225138/ochii-domnului-vegheaza