Trestia frântă n-o va zdrobi
Și mucul care mai arde încă, nu-l va stinge,
E un verset melodios ce vrea să strige
Căci ca păstorul care se află în pustie
Și încearcă ca o trestie să reînvie
Credința sa cântată într-un imn,
Cântat c-un simplu fluier... imn divin,
C-un fluier ce-i făcut din trestie de el,
O trestie ce fost-a frântă de un vânticel.
Te-ai simțit vreodată ca un muc care mai fumegă?
Chiar înainte de a te întoarce la Dumnezeu
Căci erai departe de Dumnezeul copilăriei tale,
Când flacăra inocenței din tine s-a stins,
Lăsând în urmă un fum respingător,
Dar chiar atunci găsit-ai ajutor
Căci fumul este ultimul strigăt de ajutor al unei flăcări,
Fumul miroase înțepător și ustură ochii,
Dar unde este fum este și foc
Și flacăra plăpândă care se zbate să crească,
Va deveni curând o vâlvătaie luminoasă.
Emilia Dinescu