Câtă iubire-ai dăruit

Câtă iubire-ai dăruit, Samaritean milos și bun,
Când crucea o duceai cu greu, pe Golgota... pe-al crucii drum,
Ca noi să fim răscumpărați cu sângele ce l-ai vărsat,
Când fără vină cei păgâni, pe cruce te-au crucificat.

Câtă răbdare ai avut, sub lovituri ce au lăsat,
Atâtea urme Domn prea bun, când te loveau neîncetat,
Ca viață să primim în dar, fără nimic noi a plăti,
Ooo... Doamne Dumnezeul meu, cum te putem azi răsplăti.

Atâta milă am văzut când Tu erai mereu hulit,
Când pentru toți la Tatăl sfânt, Isuse scump ai mijlocit,
Iertare nouă să ne dea, Samariteanule milos,
Din veșnicie-n veșnicii, puternic, mare, glorios.

Cât ești Tu oare de măreț, de toate sunt în grija Ta,
Tu porți povara tuturor, și printre toate și a mea,
Căci vre-i s-ajungem la sfârșit, acolo unde astăzi ești,
În locul ce-i un infinit, în slăvile împărătești.

În rănile din palma Ta, atâta dragoste-am văzut,
Tăcerea Ta ne-a arătat, cât Doamne ne-ai iubit de mult,
Ca-n ziua când vei reveni, la poarta cerului sublim,
De Tine Dumnezeul meu, atunci recunoscuți să fim.

Prin ele viață Tu ne-ai dat, și mântuirea Ta în dar,
Acele răni au ridicat, atunci Isus orice hotar,
O șansă de a fi în cer, când totul-aici se va sfârși,
Ne-ai dat când răii cei din jur, nu se opreau a te lovi.

O bunătate chiar și azi, toți o vedem în orice zi,
Căci bunătatea Ta Isus, vre-o dată ea nu va sfârși,
Lucrarea de pe cruce sus, cea de demult toți am văzut,
Și astăzi noi o mai vedem, lucrarea Ta-i ca la-nceput.

Atât de bun mereu ai fost, Samariteanule divin,
Chiar și atunci când ai băut, acel pahar plin de venin,
Chiar și atunci când te-au scuipat, atunci când te-au batjocorit,
S-avem noi parte sus în cer, de-o viață ce-i un infinit.