Aripi Albe
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Clopote
Categorie: Diverse

   Aripi albe

Puțin înainte de plecarea anului,

pene albe și-au întins fețele să-mi scriu pe ele dorințe pentru anul în care vom intra.

Nu am scris atunci, fiind captivată de albul lor, bunăvoința de-a mă lăsa să scriu.

... visam azi-noapte că veniseră aripi mari, albe,

în care am recunoscut penele ce mă invitaseră să scriu pe ele...

Au bătut rar, deschizându-se, îndemnându-mă să scriu, ceea ce ele parcă știau.

Uimită, am întins mâna să le ating bătaia ușoară,

ca a unei inimi mari, calde, iubitoare de inima mea mică, emoționată.

Era scris:

" Cu niciun chip n-am să te las, Eu sunt mereu cu tine, îți vin în ajutor''

... și mai scria mult, dar eu nu mai puteam citi printre mulțumirea lacrimilor.

   Mi-au crescut aripi, au rămas sub umerii mei.

   Alexandrina Tulics


   

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/225415/aripi-albe