Chipul Mamei

Aievea, de privesc tăcând
Prin ai copilăriei fragili ani,
Îmi sare-n minte şi în gând
Chipul Mamei, ce plângând,
Stătea la umbra de castani.

Acolo, în curte lâng-un pat
Mă văd un prunculeţ firav,
Şi-o mamă care s-a plecat
Cu suflet bun şi-ndurerat
Asupra mea în ceasul grav.

Ea Domnului, de multe ori
Prin rugă gândul şi-a rostit,
Ca îngeri buni şi veghetori
Să-mi fie-n somn ocrotitori
Să mă păzească, adormit.

Să-mi fie somnul lin, curat,
Şi când din el mă voi trezi,
La chipul ei cu drag să cat
Şi-n stare bună, îmbujorat,
Spre faţa-n grijă a-i zâmbi.

Să cresc şi să mă fac mare,
Era dorinţa-i cea supremă,
Purtată-n suflet cu ardoare,
În zilele cu mândrul soare
Ca pe o scumpă diademă.

De-a lungul vremii n-a uitat
Idealul scump ce l-a nutrit,
Şi-n dragoste, ea s-a rugat
Spre-a fi-ntre timp, realizat
Să-l poată vede, îndeplinit.

Cuvântul ei ce-mi este drag,
Mi-a fost un far luminător
Pe calea vieţii, de pribeag;
Lovindu-mă de-al vieţii prag
M-a însoţit, ca îndrumător.

În suflet mi-a pus speranţă
Prin anii vieţii, ce se scurg,
De picioroange mă descalţă
Şi din necazuri el mă-nalţă
Spre noi idealuri din amurg.

Şi el mereu mă-ncurajează
În viaţă când trec prin greu,
Vorbirea ei mă protejează
Şi paşii încă-mi îndrumează
Aproape-a fi de Dumnezeu.

Flavius Laurian Duverna
01 martie 2007