Nu pot să uit ziua când Tu Te-ai dăruit.
Să porţi pedeapsa lumii, ca eu să fiu scutit.
S-a dat jos Împăratul să fie pedepsit,
În locul meu şi al tău a fost dispreţuit.

Şi atâta chin în trupu-i atuncia a răbdat.
Nu s-a uitat la mine, c-am râs şi L-am scuipat.
Ba chiar nici lovitura, iubirea n-a oprit,
Să spună: ” Că ajunge!”, dar El, mult ne-a iubit.

Şi astăzi tu creştine, priveşti la crucea Lui!
Să ştii, că aşa iubire, nu mai există, nu-i!
Să lase tronul slavei, veni Domnul măreţ.
Să moară pentru tine, e cel mai mare preţ.