Te-ai prăbușit la margine de izvor...
Erai chemat să sapi adânc... să faci fântână...
Să scoți de acolo apă limpede și curată
Să o răsfrângi apoi în lumea toată
Dar n-ai vrut... oricât te-am îndemnat...
Dând din umeri te-ai oprit nepăsător
Te-ai sprijinit pe uneltele tale cele vechi
Ai luat arme care nu sunt de la Mine
Și te-ai luptat în vânt crezând c-așa e bine...
Ai încetat să Mă mai chemi
Ai încetat să Mă mai iei cu tine...

Am vrut să te adun de pe drumurile lumii
Să te pun la adăpost sub aripile Mele
Să te țin ascuns...
Să te țin aproape de inima Mea
Sub raza luminii...
Dar iată ce-ai făcut tu:
Nu ți-ai aplecat urechea să auzi de la Mine
N-ai căutat să te-ascunzi în Cuvântul Meu
N-ai vrut... oricat te-am îndemnat...

Ți-aș fi dat un ospăț de bucate gustoase
Merinde alese și miezoase
Ți-aș fi dat să bei din apele cele vii și curate
Ți-aș fi dat să bei din Mâna mea
Din căușul palmelor Mele
Și te-ai fi săturat...
Dar te-ai culcat visător gândind la vesnicie
Și te-ai trezit însetat
Și-n sinea ta te-ai întristat căutându-Mi vină...

Nu ți-ai îndoit genunchiul să Mă chemi ca altădată...
Ca atunci când dragostea ta era vie
Ca și atunci când străbatem alături pustia...
Când mergeai drept înainte privind veșnicia
N-ai strigat către Mine cu toată inima
Cu toate că te-am așteptat... de-atâtea ori
N-ai vrut... oricât te-am îndemnat...

Am vrut să lași în urmă viata aglomerată
Să stărui în înaintarea ta...
Tu nu te-ai coborât în duhul să M-aștepți
Să primești un sfat de la Mine
Să poți să te îndrepți...
Eu aș fi dat norii la o parte
Și M-aș fi prezentat...
De-aș fi auzit din ceruri cum mă strigi încă o dată: Tată!

Prea devreme ai renunțat...
Lăsându-Mă deoparte
Prea devreme ai spus că nu mai poți
Și-ai abandonat... găsindu-Mă vinovat
Ți-aș fi mângâiat inima...
Ți-aș fi dat mângâierea Mea
Te-aș fi luat în brațele Mele
dacă M-ai fi lăsat
Dar tu n-ai vrut... oricât te-am îndemnat...

Necredința ta mă ține departe
Iar îndoielile tale de Mine te-ascund
Răzvrătirile tale zidesc un zid între noi Nepăsarea ta Mă obosete... prea multă nedreptate...
Neascultarea ta mă loveste crunt...
Și ne loveste pe amândoi
Cârtirile tale nu vreau să le mai aud...
Duhul Meu ți-a șoptit de-atatea ori
Întoarce-te înapoi!
Rupe năframa ce așa de lesne te-nfașoară
Și-n duhul tău, în tine te coboară
Ca să Mă regăsești...