Era bolnav, bolnav, bolnav, o epava. Avea doar 33 de ani si dintr-o floare de baiat, puternic ca un taur si viteaz ca un manz…
Cand am inceput acum un an prietenia, la cererea lui, m-a rugat, m-a implorat sa il fac la loc om normal. O tragedie…Ce puteam eu, om muritor, simplu, sa fac? Doar credinta putea schimba ceva…
Dar doar eu credeam cu putere ca exista lumina de la capatul tunelului, pentru ca eu am gasit-o, si stiam ca oricine o poate primi daca Isus considera. Si i-am spus, insa ma loveam de aceeasi replica: « de unde stii tu ca asa va fi? ». Nu stiu, de unde stiam dar stiam ca Isus nu il va lasa si il va vindeca.
Ma iertati pentru loialitate si respect nu voi destainui nici cum a ajuns astfel, nici care sunt cauzele, nici diagnostice, nici medicatii, niciun element care sa il puna in lumina defavorabila.
Totusi e un om care s-a chinuit 2 ani, si a supravietuit lipsei de pofta de mancare 8 luni.
Este un om care a avut atata vointa si incredere in mine si in Isus despre care i-am tot spus incat, in august si chiar si mai devreme cu mult el era autonom, coerent, constient, independent, era capabil sa ia decizii pentru sine singur si sa si le si indeplineasca. A mers la 3 interviuri pentru job, le-a luat pe toate 3, doar ca starea fizica deteriorata nu i-a permis sa reziste la efort.
In final revenit in Romania a facut analize, si analizele au aratat anemie crunta, leucemie. Nimeni, nici eu, nici medicul, nu i-am spus adevarul, pentru ca nimeni n-a vrut sa creada ca e adevarat. Eu nici atat nu am putut concepe ca e posibil asa un sfarsit cumplit! Si disperata m-am rugat lui Dumnezeu si lui Isus daca ei considera ca merita sa isi reia viata inapoi, ( caci asta ii era visul suprem, sa isi ia viata inapoi in mainile lui, sa fie independent, sa aiba bani, sa fie liber, sa munceasca,) sa i-o dea…
Si a repetat analizele si Dumnezeu A VRUT! I-a dat viata inapoi!