Spune-i Domnului durerea
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Spune-i Domnului durerea, este El vindecător,
Vindecă chiar orice rană, pentru El este ușor,
Doar să vii la poala crucii, și doar Lui să-i spui mereu,
Cât de mare ți-e durerea, cât ție îți este greu.
Spune-i tot ce te apasă, El te va elibera,
Căci puterea cea mai mare, este doar în mâna Sa,
La El este biruința, izbăvirea e Isus,
El îți duce-a ta povară, ce în viață ai de dus.
Spune-i oful ce în noapte, îl oftezi adeseori,
Spune-i teama ce-ți aduce, astăzi recii ei fiori,
Nu te-ascunde tu de Domnul, ascunzișurile știe,
El e Atotștiutorul, Domn aici și-n veșnicie.
Spunei despre suferința, ce o duci atât de greu,
El nu-și va întoarce fața, te va asculta mereu,
Nu e om Acel din slavă, Dumnezeu El se numește,
Este Cel care pe tine-așa cum ești mult te iubește.
Spune-i starea-ndurerată, El pe loc o v-alina,
Lasă-ți inima deschisă, căci ar vrea să intre-n ea,
Să îți lase bucuria, care încă n-ai simțit,
Nu te scufunda-n durere, căci vei fi de ea-nghițit.
Nu te scufunda în lacrimi, ele te vor îneca,
Lasă-le ca să le strângă, în burduf cu mâna Sa,
Nu te-ndepărta de Domnul, nu-asculta șoapte străine,
Ce-ți șoptesc întotdeauna, că El te-a uitat pe tine.
Lasă-l azi să te atingă, cu fiorul de iubire,
Vrea ca să îți dăruiască, bucurii și mântuire,
O întreagă-mpărăție, vrea să-ți dea... și ar mai vrea,
Ca în fața ta să meargă-ntotdeauna slava Sa.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/225573/spune-i-domnului-durerea